Dacian Cioloș – întâlnire cu reprezentanții asociațiilor românești din Belgia

0
98

Trebuie să încep acest articol prin a spune că articolul de zilele trecute, Dacian Cioloș – întâlnire cu reprezentanții diasporei din Belgia, a fost menit să trezească interesul diasporei românești din Belgia cu privire la lucrurile care îi interesează cu adevărat atunci când ei aduc în discuție reprezentativitatea diasporei. Am dorit să le atrag atenția că, deși de multe ori invizibili, există oameni care fac voluntariat pentru ei. De ce? Pentru că e în sângele lor să o facă. Pentru că le place că munca lor îi aduce aproape de alți oameni care fac la fel, și care muncă îi împlinesc. Așa cum tu iubești pescuitul, fotbalul, plimbările prin parc sau colecționarea de timbre, așa iubesc și acești oameni voluntariatul.

Am văzut în comentariile de pe Facebook, dar și în alte postări, că mulți nu vor să fie reprezentați. Am mai văzut unele păreri cum că adevărata diasporă românească din Belgia e la Doi Boi, e în Hoogstraten – ținutul căpșunilor, sau mai știu eu prin ce alte colțuri de Belgia. Nimic mai adevărat. Acolo sunt românii, acolo este diaspora și ei sunt masa de oameni care poate să fie numită diasporă. Dar mai există pe lângă ei și oameni care s-au unit în asociații. Aceștia și liderii lor au fost aseară la întâlnirea cu Dacian Cioloș și au fost acolo încercând să trimită mesajele lor cu privire la problemele pe care ei le-au întâlnit în activitatea lor.

E greu, aproape de imposibil, și știu că te lupți cu îndârjire în sufletul tău spunându-ți că nu, nu crezi într-o lume unde oamenii chiar fac voluntariat. Ne este foarte ușor însă să acceptăm că oamenii pot să fie răi și meschini. Iar dacă lumea din jurul nostru arată cum arată e și vina oamenilor ca voi, inofensivi, dar negativiști, lipsiți de speranța că se fac și lucruri bune.Dacian Cioloș

Am ținut neapărat să clarific acest lucru pentru că știu că mulți se așteaptă să le spun că cine știe ce cochetărie de eveniment a fost aseară… Nici vorbă de așa ceva. A fost o simplă dar fructuoasă întâlnire a asociațiilor (deci, repet, nu a reprezentanților diasporei – cine sunt de fapt ăia?!) cu unele din cele mai mari instituții de decizie pentru noi diaspora, dar și pentru România: instituția Prim Ministrului și cea a ministrului delegat pentru românii de pretutindeni. A fost o șansă pentru multe asociații să își transmită mesajul, sărind peste foarte multă birocrație și poate chiar peste cenzură.

Mi-a plăcut foarte mult discursul domnului Dacian Cioloș. Așa cum mă și așteptam, domnul prim ministru este un om degajat, un om simplu în vorbire dar cu foarte bune abilități de comunicare. Am avut bucuria de a vedea un om deschis la dialog, dornic de a asculta pe toată lumea, alături de propunerile sau sesizările lor. A fost un discurs scurt, de aproximativ 15 minute, pe care îl redau mai jos, restul serii desfășurându-se cu un premier și un ministru flancat de oameni dornici să vorbească cu aceștia. Cred însă că premierul a fost copleșit de numărul mare de sesizări și mesaje, însă nimeni nu ar fi putut organiza întâlnirea în așa fel încât să se poată pune o ordine în transmiterea acelor mesaje. Eficiente au fost însă scrisorile pe care cei prezenți le-au înmânat prim-ministrului, însă așa cum a spus domnul Cornel Radu Loghin, prezent și el din partea Rombel, în acele scrisori e muncă cât pentru un alt mandat: ariile protejate din România, problema copiilor lăsați în urmă de părinții plecați la muncă în străinătate, sărăcia, abandonul școlar, bivolii din Țara Lăpușului, inițiativa i74, GRASP și dorința lor de a ajuta tineri români pe drumul unei cariere strălucite, vânzarea terenurilor agricole către străini, integrarea românilor în Belgia, etc. Au fost foarte multe solicitări și discuții iar domnul Dacian Cioloș și domnul Dan Stoenescu cred că au plecat de la această întâlnire cu ideea că în Belgia există oameni interesați de bunăstarea românilor și a României, interesați de viața conaționalilor lor și de problemele cu care se confruntă România.

Dacian Cioloș Cred că Ambasada României în Regatul Belgiei a făcut o treabă foarte bună aseară, invitând foarte multe asociații și foarte mulți oameni care, prin activitatea lor s-au remarcat în comunitate. Pe lista de la intrarea la această recepție, fiecare invitat era trecut cu numele și „funcția” lui. În dreptul meu – blogger. La fel în dreptul fiecăruia. Nu am văzut și nici nu am auzit pe cineva să fie invitat ca reprezentant al diasporei, dar în totalitatea lor, prin munca celor de la Ambasadă, consider că da, diaspora a fost reprezentată. Pe lângă acest fapt cred că putem să mulțumim Ambasadei pentru șansa de a ne pune în dialog cu structurile de conducere din România.

Acest articol trebuia în mod normal să apară ieri, dar cred că a fost mai bine că nu am reușit să îl public atunci. Am avut astfel șansa să văd reacția comunității și să o compar cu așteptările mele. Nu m-ați dezamăgit. Comentariile au curs râuri, râuri, la fel și postările de toate felurile. Măcar jumătate din energia desfășurată ieri pe Facebook să o fi folosit pentru susținerea unei singure cauze a unei singure asociații din Belgia și vă asigur că acea cauză era rezolvată. Ascunși după tastaturi avem impresia că putem rezolva din cuvinte orice problemă a diasporei, în schimb, atunci când diaspora este chemată să fie unită și să solidarizeze, ne împotmolim. Se întâmplă lucruri bune aici. Comunitatea este cât de cât închegată. Haideți să folosim aceste atuuri. Haideți să ne folosim de puterea internetului. Uitați-vă la voi, pierdeți timp prețios pe net, distrugând speranțele tinerilor, acaparându-le atenția și spunându-le că nu se poate face nimic, că toți sunt meschini și exact din această cauză asociațiile tinere din Belgia au probleme în a găsi pe alți tineri care să își dorească să se implice. E nevoie de un nou suflu și dacă tot ce poți e să spargi semințe și să înjuri de pe margine, atunci mai bine ar fi să nu o faci public. Nu ajuți pe nimeni și pierzi și vremea. Iar dacă ai asculta de sfatul ăsta, ai avea chiar șansa să realizezi ceva, orice, care te-ar aduce poate chiar și în fața unui premier.

LĂSAȚI UN MESAJ