Din nou despre Congresul și Consiliul Diasporei

1
178

Ziare.com L-ați citit cu toții, nu? E drept, scandalul are oricând priză mai bună în masele de oameni și nu sunt puțini cei care se bazează pe asta atunci când ies cu câte un articol de genul acesta.

Să încep însă cu începutul. Toată lumea știe deja că o casă se începe de la turnarea unei fundații, abia mai apoi cu zidurile, centura, acoperișul și bradul din vârf. Dar dacă ești om gospodar faci și un beci. Așa că nu începi cu fundația ci începi chiar de mai jos, săpând un beci. Ei bine, casa asta cu beci e Consiliul Românilor de Pretutindeni iar fundul beciului a fost Congresul. Din păcate nu toți au fost oameni gospodari și nu și-au dorit un beci pietruit și solid. Câțiva au spus: las-o băi că merge și așa! Ei bine, nu a mers se pare. Anume că după alegerea membrilor Consiliului, adică după ce s-au terminat de împărțit funcțiile, câțiva au plecat la o țigară și nu s-au întors nici azi, câțiva au plecat să facă turul Parlamentului, alții s-au pus pe făcut procese verbale și le-au și semnat cu de la ei putere, iar o altă mână de oameni, ăi` mai gospodari, s-au pus cu pixul pe foaie și au scris un regulament, un statut și alte câteva din acestea organizatorice. Bineînțeles, au fost schițate niște linii principale, niște idei, că nu e că faci un statut serios sau niște regulamente, de trimis în fața camerelor reunite ale Parlamentului, într-o oră două, chiar și cu un efort susținut al unor oameni gospodari care au înțeles importanța documentelor. În fine, fals și uz de fals? Unde e falsul și unde e uzul? Bineînțeles că ziare.com nu dă detalii dar aruncă cu nămol și mă întreb și eu cât o mai costa zilele astea o găleată de nămol pe comandă. O publicație cu iz de talent jurnalistic ar fi cercetat din mai multe unghiuri și ar fi folosit, conform cu deontologia jurnalistică, două surse pe lângă chestionarea celor în cauză, a celor acuzați.

Nu mă erijez în avocatul apărării acestui Consiliu cum nici alții nu au făcut-o deși profesează în domenii cu aplecare către lege. Ce vreau însă să spun e că o serie întreagă de evenimente au dus azi la un Consiliu rahitic și instabil, fără beci și mai ales chiar fără fundație. Pe ce să mai pui și ziduri?! Bineînțeles, câțiva s-au grăbit cu bradul din vârful acoperișului dar asta e problema lor și le amintesc că funcția există când e susținută de o realitate.

Ziceam de o serie de evenimente dar fără să am pretenția că enumerarea ce urmează e exhaustivă, voi încerca totuși să prezint pe unele din cele mai importante.

1. Organizarea foarte proastă a dus în cele din urmă la un talmeș balmeș de două zile în care tot ce s-a realizat a fost împărțirea funcțiilor. Cine a organizat, vă mai aduceți aminte?Când am luat cuvântul am spus pereților, că altcineva oricum nu asculta, fiind ocupați deja cu separarea taberelor și număratul voturilor neexprimate încă, că nu așa se face, că trebuie început cu regulamente și statut și că abia mai apoi putem să spunem că avem funcții susținute de regulamente și deci trebuie ales cineva să ocupe acele funcții. Dar, repet, organizarea a lipsit cu desăvârșire dar s-a respectat totuși un punct de pe o așa zisă ordin de zi: vizitarea parlamentului, la care câțiva, cu funcțiile la buzunar, nu au lipsit.

2. Legea 299/2007 nu explica, și nici azi nu o face foarte bine, cum anume trebuie să se desfășoare un eveniment ca cel ce a avut loc pentru prima oară anul trecut. Așa că fiecare a înțeles cam ce a vrut. Citeam însă ieri pe agenda de lucru a Guvernului și am observat că avem dintr-o dată mandat de 3 ani. Și eu speram sincer ca anul ăsta să pot să mă apuc în sfârșit de grădinărit! Da, de grădinărit, pentru că plantele sunt mai fidele, mai de încredere decât mulți dintre oameni. Pe ele te poți baza și poți imediat vede rezultatele muncii tale. Ele nu cunosc interese sau tabere, decât numai dacă le separi tu, strategic, în straturi, cu rigole între ele. Anume, în Legea 299/2007 nu există nici un șanț și nici o rigolă. Există un articol și pe baza aceluia trebuia cumva să se înființeze la nivelul mapamondului o instituție de stat care să reprezinte puntea de legătură dintre românii din afara granițelor și instituțiile statului. Ei bine, ce a ieșit vedem azi, o instituție cu oameni care trag în toate direcțiile iar cea mai puternică direcție e către umbrela politicului. E doar o chestiune de timp până când o să se reușească. Faptul că Tommy se activează când și când și dă la picioare Consiliului, semnându-se însă peste tot cu funcția oferită de acest Consiliu, mie îmi spune mai multe decât un articol dintr-o publicație anonimă. Legat de sesizarea lui cu privire la modificările aduse Legii, îl invit să verifice cine anume a modificat Legea, cine a trimis modele de modificare și cine a luat de bune acele modificări. Eu cu siguranță nu aș cere azi un mandat de 3 ani în condițiile de azi. Da, cu un Consiliu activ și devotat intereselor comunității, în colaborare cu un Congres activ și după alegerea funcțiilor, altfel ar sta lucrurile și poate că ar avea nevoie de 3 ani pentru continuitate în proiectele lor.

3. După încheierea Congresului s-a convenit ca lucrările să continue. Fiecare însă și-a dat întâlnire în altă parte. Câțiva la hotel, câțiva la Berăria H. Dacă mă întrebați pe mine, taberele au fost așa: la H s-au dus cei care nu au fost mulțumiți de rezultate și au ales să conteste tot și toate, iar la hotel au mers unii ca mine care au crezut că o să muncească dar nu au mai avut ocazia pentru că de acolo s-a mai rupt o tabără care a spălat putina când au văzut scena ticluită cu mult tact de către câțiva dintre cei care nu au reușit, în ciuda celebrității lor, să prindă măcar lista celor 35 de consilieri. Mai detaliat despre aceste lucruri am scris și după Congres, aici.

4. A trecut un an de zile. Câțiva dintre consilieri au tras la jug și au încercat să facă lucrurile să meargă și să câștige astfel susținerea comunităților prin acțiunile lor. Au fost însă sabotați din toate direcțiile, atât din exterior cât și din interior. Din punctul meu de vedere s-a greșit, deși am fost chiar unul din cei care a tras la acel jug. Domnul Președintele Livanu, demisionar în repetate rânduri, a fost unul dintre cei care nu au înțeles cred eu nici azi, că trebuia să imprime o direcție consiliului și o viziune. A lipsit cu desăvârșire aportul unor lideri care să reușească să coaguleze toate energiile din interior și să obțină în cele din urmă o echipă gata de lucru. Sunt curios să văd ce vor conține rapoartele unora dintre Consilieri. Eu vă voi ține la curent și cel puțin raportul meu o să fie unul public. Oricum, a nu se înțelege de aici că doar președintele este cel care putea schimba această stare de fapt din interiorul consiliului. A existat de-a lungul acestui an o atmosferă foarte grea și apăsătoare, foarte neprielnică dezvoltării unor proiecte, oricare ar fi fost ele. Și asta pentru că nu a ieșit cine trebuia din start, ci s-au trezit că în interior s-au strecurat cumva și oameni fără alte interese decât comunitatea. O vor rezolva bineînțeles la Congresele următoare, sunt convins.

Mi-am câștigat cred în acest ultim an o imagine destul de bine conturată. Mulți înțeleg că mandatul meu de până acum a fost unul în care am ales să acuz sau să fac vâlvă. Nu, mandatul meu a fost încă de la început destul de clar conturat în jurul transparenței. Și da, nu a convenit unora dintre consilieri. Am fost de multe ori mustrat, și dacă e nevoie de dovezi le pot aduce, că spun lucrurilor pe nume. Ei bine, eu asta am promis că o să fac și primind sprijinul a 35 de colegi care m-au votat să fac parte din acest Consiliu am înțeles atunci că și ei sunt de acord ca cineva să fie transparent. Aș pune aici o întrebare chiar: cine a mai ieșit cu articole care să explice oamenilor ce se întâmplă?

Legat din nou de articolul de mai sus, cel în care Tommy încearcă încă o dată să denigreze imaginea unora pentru a se asigura că la următorul Congres intră numai oameni unul și unul, țin să spun că da, poate s-au făcut greșeli, poate nu a fost totul ca la carte, dar să ne amintim și că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a evitat să respecte tocmai Legea pe baza căreia ne-am înființat: nu ne-a fost pus la dispoziție acel Secretariat Tehnic care poate ar fi lămurit toate aceste aspecte de ordin juridic. Când începi un astfel de proiect, ai grijă să îi oferi toate pârghiile necesare pentru a se dezvolta. În schimb s-a presupus cumva că acești consilieri trebuie să fie niște guru buni la toate. Dacă s-a făcut o greșeală, aceea a fost că mulți dintre Consilieri au încercat să facă munca altora: a unor juriști, a unor Secretari, a unui ministru, a unor specialiști în comunicare. Menirea lor era alta dar de la ei s-a așteptat totul. Fără bani, fără timp foarte mult la dispoziție, fără sprijin specializat, au încercat să facă lucrurile să meargă. Din păcate nu au mers.

Speranța mea e că aceste noi modificări la Legea 299 vor aduce mai multe lămuriri și vor face ca lucrurile să meargă mai bine pe viitor. Mai sper și că metodologia viitoarelor congrese să fie una corectă deși mă îndoiesc să fie așa. Mă îndoiesc pentru că semnalele sunt clare: CRP răspunde în fața Parlamentului, în fața politicului, deci ei trebuie să fie acolo și să controleze. Nu o să avem prea devreme un Consiliu al tehnocraților, al specialiștilor, al oamenilor fără culoare politică. Concluzia ar fi că instituțiile de stat au dat din nou greș și o vor mai face mult timp de acum înainte. Diaspora însă e alta decât cea pe care le-o prezintă așa zișii lideri ai comunităților, președinții de asociații, comiții și comitete. Politicul trebuie să iasă din vraja promisiunilor cu preamărirea la nivelul diasporei și să încerce să dezvolte proiecte reale, cu impact și rezultate clare. Abia atunci vin și voturile, domnilor. Când dați în acest consiliu, făcut tot de voi pentru voi, nu faceți altceva decât să stârniți și mai aprig greața cu care ne uităm noi la așa zisele jocuri politice care se rezumă la declarații peste declarații, bere și mici, festivaluri, chermeze și seri dansante.

 

1 COMENTARIU

  1. Am citit tot ! Atent. Am inteles ultima fraza, o reiau : “…declarații, bere și mici, festivaluri, chermeze și seri dansante.”! Da, am mai prins ceva, dar n-am inteles : “Domnul presedinte(le) Livanu Marius isi tot da demisia, dar probabil arunca la cosul de baschet si nimereste mereu pe langa… Pai, tot asa face si don Chihaia: Cand nu face politica, face gradinarit ! Cand nu face gradinarit, face politica… Bine ca din asta de-a diasporei pe nedrept surghiunita a doua si a saptea oara, de-i zice CRP ! Dar, acuma, acuma, in vara asta, ce faci, prietenas ? Te astept in vizita de documenatre la plante. Astea-s mai cinstite decat noi,bre. Dar, tot le “zboara” secetra !!!

LĂSAȚI UN MESAJ