Interviu cu Roxana Vîlcu, președinte GRASP Bruxelles

0
193

Prima oară am întâlnit-o pe Roxana Vîlcu, președintele GRASP Bruxelles, la una din edițiile Dialogurilor Rombel. Auzisem de proiectul ei, știam în linii mari despre ce e, dar nu puteam să definesc ideea sau să înțeleg pentru cine este concepută. Recunosc că dacă aș fi vrut să aflu mai multe, înainte să o fi cunoscut pe ea, aș fi putut să o fac și prin alte căi – asta pentru că sunt bine definiți în online, sunt ușor de găsit și ușor de abordat. Însă, nu am considerat ca fiind oportun să scriu despre un proiect, înainte de a cunoște pe omul din spatele lui. Așa că, atunci când în sfârșit reușisem să mă întâlnesc cu ea, fără ca nici unul din noi să aibă inițiativa, am profitat și i-am cerut să îmi ofere puțin din timpul ei pentru a scrie acest articol.

Și poate nu aș fi făcut-o dacă nu aș fi acel om care simte că e de datoria lui, dar și a fiecărui român din diaspora, să ajute la propagarea și mediatizarea exemplelor pozitive care definesc natura noastră, a românilor. Cât timp nu conștientizăm acest fapt, numele nostru, al românilor, va avea balanța înclinată mereu spre lucrurile negative, care nu ne fac cinste. Eu unul, îi mulțumesc nu numai pentru timpul acordat pentru acest interviu, dar și pentru munca pe care ea și GRAPS o depune, muncă direcționată spre acei „profesioniști” care aleg să studieze sau să se dezvolte profesional altundeva decât în România. Interconectarea acestor români profesioniști într-o rețea unică îi face să devină un tot unitar, un sistem puternic de relaționare pe teme diverse care chiar contează pentru ei, ca și membrii, dar și pentru noi toți ceilalți care putem beneficia de pe urma lor.

Dar, să nu mă adâncesc prea mult în temă. Nu sunt un grasp-er, sunt doar elementul de propagare a mesajului, dacă e să facem o legătura cu schița elementelor comunicării, și de acea vă invit să faceți cunoștință cu ei.

Cine este GRASP?
Aș spune că mai degrabă întrebarea ar fi CE este GRASP. Și anume GRASP este o comunitate, o rețea de tineri români profesioniști care doresc să se implice și să colaboreze în proiecte ce vizează modernizarea și dezvoltarea României, așa precum și îmbunătățirea imaginii românilor și României în afara granițelor. GRASP, care la început se numea GRSP society (în 2008) s-a rebrand-uit, să spun așa, în 2011 pentru a se numi GRASP – Global Romanian Society of Young Professionals and Students.

GRASP Bruxelles – care sunt obiectivele sale aici în Belgia?
La Bruxelles încercăm să stabilim o rețea puternică de tineri profesioniști și studenți, fie ei la început de carieră sau care deja și-au construit o carieră aici în Belgia. Ne dorim ca fiecare din ei să-și împărtășească experiențele și cunoștintele cu ceilalți, iar noi încercăm să le oferim un cadru structurat în care să se dezvolte atât personal cât și profesional.

Timpul nu este prietenul nimănui. Ce te motivează să investești timp în GRASP? Se mai investește și altceva înafară de timp?
Valorile și misiunea GRASP au fost primul motiv pentru care am decis să înființez această filială la Bruxelles. Apoi legăturile care se crează și se întăresc între oamenii faini care participă în GRASP sunt ceea ce mă motivează mai departe. În GRASP am găsit prieteni, oameni extraordinari, inteligenți și pasionați care te captivează încă din primele minute când îi întâlnești; oameni cu vise mari, oameni realiști, oameni implicați; oameni care își transformă visele în realitate. În GRASP aș putea spune că am găsit acel sentiment de ‘acasă’ departe de casă, de familie și de prieteni. În afară de timp, investești cunoștințe din care îți dezvoțti anumite competențe ce uneori au de-a face cu business management, leadership, public affairs, etc.

Cine poate adera la GRASP Bruxelles? Care este profilul unui viitor membru GRASP?
Sunt de părere că un GRASP-er este fiecare tânăr profesionist care consideră că valorile GRASP (inovație, integritate, profesionalism, autenticitate și leadership) sunt cele care-l reprezintă. Oricine este binevenit să participe dar și să organizeze evenimente împreună cu noi. Suntem foarte deschiși la colaborări și/sau la noi membri.

Cum beneficiază companiile care stabilesc un parteneriat cu GRASP?
Noi, la Bruxelles, încă nu am stabilit legături cu companii, dar ne-am dori. În general ce am observat la alte Local Chapters, de exemplu GRASP Londra, este că acea companie interesată primește accesul la o rețea de tineri profesioniști de top, și în acest caz sunt câțiva care au fost chiar angajați de către companiile care au organizat evenimente împreună cu GRASP.

Cum crezi că poate GRASP conlucra cu alte organizații românești din Belgia pentru a ajunge la o comunitate românească mai unită, mai închegată ? Crezi că ne putem ajuta reciproc pentru a ajunge la acest ideal?
Provocarea noastră este faptul că nu suntem de foarte mult timp înființați în Belgia. Încă suntem la început și încercăm să înțelegem cum funcționează mediul asociativ românesc în Belgia, care este foarte dinamic. Exact cum spuneam mai înainte suntem deschiși la colaborări. În acest prim an al nostru, am colaborat foarte frumos cu Casa de cultură Belgo-Română Arthis, am fost invitați la Radio Arthis de câteva ori. Colaborăm în continuare cu ADR-Vlaanderen (Actie Dorpen Roemenie, http://www.adrvlaanderen.be), cu Ambasada României la Bruxelles, cu ICR Bruxelles și cu Rombel. Și desigur ne dorim să colaboram cu cât mai multe asociații cu care avem în comun atât publicul țintă cât și anumite obiective, cum ar fi îmbunătățirea imaginii Românilor și României peste hotare, sau promovarea tinerilor artiști români, etc.
Ceea ce am observat și ne spun și cei care ne întâlnesc pentru prima oară este faptul că înainte de GRASP nu exista o asociație a cărui public țintă să fie tinerii profesioniști. Ne bucurăm astfel că putem răspunde unei cereri reale.

Belgia este pentru mulți tineri români o țară unde vor să ajungă după ce își termină studiile. Pentru încă și mai mulți, Belgia este locul unde au „aterizat” din pură întâmplare. Ce poți să le transmiți celor care sunt la început de drum în legătură cu adaptarea la noile condiții? Ai avea un sfat pentru aceștia? Există o așa zisă formulă a succesului aici în Belgia?
Nu cred în formule de succes, cred în puterea fiecăruia. Dar trebuie precizat faptul că cei ce fac parte din publicul nostru sunt majoritatea persoane care vin cu un loc de muncă stabilit, care vin să-și termine master-ul, care vin să-și îmbunătățească experiența internațională, care vin să facă un stagiu la instituțiile europene. În general sunt persoane care știu unde vin, cunosc unde vor ajunge, uneori mulți dintre ei știu deja Franceza, deși în mediul în care majoritatea lucrează se folosește Engleza. Sunt persoane care se adaptează foarte ușor, iar noi ne bucurăm că ne aflăm aici pentru orice sprijin au nevoie. În ultima perioadă am cunoscut persoane care au migrat în rețeaua GRASP de la Londra la Bruxelles. Acesta este un alt motiv pentru care GRASP este un ajutor în plus. În momentul în care eu de la Bruxelles aș dori să mă mut la Amsterdam sau Copenhaga, pot cauta inside knowledge, să-i spun așa, în rețeaua GRASP, iar acolo pot găsi foarte ușor prieteni noi din GRASP Amsterdam sau GRASP Copenhaga. Mi se pare genial!

Aș vrea să menționez că în echipa GRASP Bruxelles suntem 8 persoane care lucrează full time în diverse domenii, iar timpul liber îl împart între viața personală, socială, GRASP și multe alte activități personale. Consider că cine dorește să facă ceva, să se implice, o poate face! Se găsește timp, te organizezi și poți participa, poți organiza.

Așadar, acesta este GRASP Bruxelles – o mână de oameni care încearcă să aducă aproape pe cei care vor să se implice în realizarea diferitelor proiecte cu impact pozitiv asupra membrilor săi dar și a imaginii României. Dacă ai o idee, contactează-i și poate te pot ajuta. Dacă poți tu să îi ajuți, e iarăși bine. Ei sunt abia în primul an de existență și deși e de apreciat câte au realizat, oricând ar fi loc pentru mai mult, dar numai dacă au sprijinul nostru, al comunității, în întregul ei. Până la urmă, despre asta e GRASP, despre cum putem să conlucrăm pentru a contracara valurile de informații negative care ne înconjoară ca și națiune. Noi, diaspora, ne-am asumat o datorie atunci când am ales să trăim în altă țară, acea datorie de a duce numele țării în lume, de a propaga cultura și tradițiile și de a ne face cunoscut caracterul și felul de a fi, care nu este de loc mai prejos decât al oricărui alt european.

Le urez la mulți ani, pentru că Sâmbătă aceasta ei au sărbătorit un an de la înființare, și le mai urez cât mai multe proiecte încheiate cu succes. Sper ca acest interviu să îi ajute să ajungă la acei oameni care vor să se implice, care simt că trebuie să ofere ceva înapoi acestei lumi și sper pentru ei ca GRASP să își depășească limitele și să ajungă să facă ceea ce și-au propus.

GRASP Bruxelles
GRASP Bruxelles

LĂSAȚI UN MESAJ