O jucărie pentru fiecare copil – ROSA

2
61

Câteodată am norocul să dau peste subiecte de articole la care eu nu prea pot să fac nimic, decât să le redau, așa cum vin ele la mine. Sunt genul acela de articole care se scriu singure și la care nu poți decât să spui ce ai de spus și mai apoi să aștepți să vezi cum se întâmplă miracolul.

Azi, vorbim despre ziua copilului. Ce are a face că mai avem încă mult până acolo?! O vorbă a românului zice foarte clar că omul gospodar își face vara sanie și iarna car. Așa că, dacă chiar vrem să le oferim o bucurie de ziua lor, trebuie să ne pregătim încă de azi. Și cu atât mai mult trebuie să ne pregătim din timp atunci când cei mici sunt copiii orfani de prin centrele de plasament din România.

Cel mai mult îmi place când mă înșel în legătură cu ceea ce spun în articolele în care arăt cum o organizație românească din Belgia nu merge la capacitatea maximă de care dispune. Da, prefer să mă înșel eu iar organizația să îmi demonstreze că funcționează. Este și cazul ROSA Belgia – Romanian Open Society Abroad. Zilele trecute ei au lansat campania O jucărie pentru fiecare copil, și își propun prin aceasta să colecteze cât mai multe jucării cu putință, jucării pe care mai apoi le vor trimite la acei copii care nu au pe nimeni aproape pentru a le putea face un cadou de ziua lor.

Am decis să mă alătur acestei campanii pentru că am observat pe lista centrelor de colectare a jucăriilor că nu au o acoperire bună asupra întregii țări, având centre doar la Bruxelles și Namur. Așa că am luat legătura cu ei și le-am cerut să mă alătur și să punem astfel pe hartă și Antwerpen dar și zona de graniță cu Olanda.

Dacă vrei să donezi o jucărie, ești din Antwerpen, Hoogstraten sau o zonă apropiată de acestea, nu ezita să ne contactezi în orice zi, să stabilim cum să ne întâlnim. Înainte să ne dai jucăria ta, sună și pe la prieteni poate vor și ei să se alăture. Când faci acest gest, să încerci măcar să îți imaginezi bucuria din ochii lor și atunci vei realiza că gestul tău, deși poate mic, poate produce o bucurie foarte mare.

Poți dona jucării pentru categorii de vârste cuprinse între 0 și 16 ani. Pot fi jucării, plușuri, jocuri educative, cărți de citit sau de colorat, creioane, acuarele și cam tot ce crezi tu că poate aduce un zâmbet pe fața senină a unui copil. Iar pentru a lua legătura cu noi poți suna în timpul săptămânii la numărul de telefon 0483/251.086, în weekend la 0489/820.801 sau oricând pe pagina de Facebook sau pe e-mail.  La telefon, vă punem la dispoziție și adresa unde puteți trimite pachetul sau unde puteți să veniți să îl aduceți personal. Campania se desfășoară până pe 20 Mai, dar având în vedere că trebuie să le transport și eu la rândul meu până la Bruxelles, aș vrea să pot să le strâng mai repede de 20 Mai.

Celelalte centre de colectare se află la adresele:

  • Bruxelles : Avenue de la Reine 194, 1000 (Tram 3 şi 93 staţia Jules de Trooz) Tel : 0488-578.898 sau 02.203.61.31
  • Bruxelles : Rue des Palais 179, 1030 Scaerbeek, Tel : 0486.044.229 sau 02.203.61.33
  • Namur : Rue Julie Billart 54, 5000 Tel 0488.578.898, 08.124.16.93

Promit să vă țin la curent cu desfășurarea acestei colecte și chiar cu poze cu cei care vor beneficia de cadourile voastre. Haideți să ne mobilizăm și să arătăm că nu sunt vorbe în vânt acele zicale românești care ne spun că românul e săritor. Adu un zâmbet pe fața unui copil. Pentru alte detalii nu ezitați să sunați la numerele de mai sus sau pe Facebook.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ