RE-întoarcerea – Treabă românească

0
153

Zilele astea e la modă să chemi diaspora acasă. Că nu se întâmplă doar în România e asul din mânecă pentru unul altul care se poate scuza pe baza unor cifre care oricum nu le înțelege. Aviz alea 4 milioane de români din afara granițelor comparați cu „diaspora” Siriei.

Adevărul e pe la mijloc.

Adevărul e că politicianul de Dâmbovița, fie el și venetic, nu face altceva decât să strige diaspora ca într-o chemare la luptă, așteptând ca acea chemare să îi aducă batalioane de creiere gata să moară pe câmpul minat de legi idioate și programe de reintegrare și mai aiurite decât aiuriții care le scriu la foc automat.

Îmi vine acum în minte o secvență dintr-un film care m-a marcat, „De ce eu?”, secvență în care procurorul Codrea îl întreabă pe Cristian Panduru către finalul filmului: „Când te-ai pus de-a curmezișul, ți s-o fi părut că muți munții, nu?!”. Și îmi vine asta în minte pentru că e greu să vâslești acum contra curentului acestuia care ne cheamă acasă cu slogane care mai de care menite să rupă o lacrimă de dor, să trezească o urmă de patriotism sau măcar un sentiment că cineva îți dă un pont și tu trebuie să profiți de el, pontul fiind „economia duduie”.

Să ne înțelegem într-o privință: nu zic, chemați-ne acasă, promiteți-ne una și alta, faceți simpozioane și congrese, faceți un concert și dacă e loc, faceți și un grătar cu mici și hamsii. Că da, cu astea ne luați ochii de numa`. Dar ce nu agreez eu în toată povestea asta e că toate încercările lor nu fac doi bani pentru diaspora, deși pe acolo, prin programele astea de adunat poporul fugit cât colo de tăvălugul sărăciei și al disprețului pentru tineri, se scurg chiar și acum bani râuri râuri. Și nu fac două parale chioare tocmai pentru că se merge pe ideea de a convinge din vorbe că acasă e altceva decât atunci când am plecat.

Și atunci, tu, cetățeanul român considerat diasporă, abordat de lozinci și pancarte, tragi cu ochiul prin presa din România, să te convingi că totul e un mare fâs. Și nici măcar nu ai nevoie să îți faci timp pentru asta, o scurtă trecere în revistă fiind suficientă pentru a te convinge că nu are sens să îți rupi din nou rădăcinile și să te întorci pe tărâmul natal sperând că acolo o să îți crească altele.

Uite, chiar eu scriam acum ceva vreme în Republica: România prezintă într-adevăr oportunități și sunt mulți cei care au reușit să răzbească prin sistemul pe care România îl oferă la ora actuală – bun sau rău, cum o fi. Aici discuția este însă despre altceva, despre chiar programele prin care se pierd resurse financiare importante. Diaspora e un subiect greu și mulți și-au prins urechile în el: de la politicienii care au crezut că diaspora nu o să voteze până la afaceriști care au găsit că programele de întoarcere acasă sunt o sursă de venit. Pentru că până acum toți s-au învârtit în jurul aceleiași cozi: haideți acasă că e bine și frumos. Ne-au prezentat programele lor prin care au obținut fondurile necesare să ne spună asta și nimic mai mult. Apoi au făcut câteva întâlniri ici colo, prin locuri unde să dea bine în poză, mai ales dacă invitații sunt de ăia care își țin mâinile în buzunar și burta în față când sunt fotografiați, sau, și mai rău, din ăia care țin ostentativ un trabuc în mână. Caz real – caută și o să găsești.

Și atunci, ce e de făcut?! 

Nimic! Te întorci dacă simți că vrei să o faci. Punct! Nimic mai mult, nimic mai puțin. Nimeni și nimic nu o să te convingă să te întorci altfel decât dacă nu simți că vrei să o faci. Apoi, după ce simți și după ce faci pasul e nevoie de cineva acolo să te îndrume, iar acel cineva cu siguranță nu o să fie o pagină pe Facebook. Acel cineva se numește „funcționar public” și e pus la dispoziția ta și a altor români de pretutindeni să îți răspundă la întrebări de genul: cum îmi fac firmă, cum mă apuc de agricultură, ce e ăla dosar cu șină sau alte și alte întrebări la care nu o să îți răspundă cine știe ce bo$$ de prin București când tu vrei să îți faci afacere în Valea Glodului, că ai auzit tu că acolo crește lâna pe oi mai ceva ca iarba în Olanda.

Și totuși, eu le urmăresc evoluția, mă uit după ei și tot ce văd în urma lor sunt programe greoaie, texte infinite, zero dezvoltare pe o hartă de investiții, zero cazuri care să zică: da, „cutaRe-patriot” m-a luat de mâna și m-a reîntors acasă. Și știți de ce?! Pentru că ei habar nu au că diaspora nu e o masă amorfă de oameni îmbrăcați la costum, gata să stea cu tine la discuții elevate despre oportunități de afaceri. Diaspora e formată din oameni descurcăreți, care caută și găsesc un pont și care are nevoie de tine să îi spui numai că are voie să vină și că nu o să îl închizi dacă afacerea lui face concurență unui alt bo$$ din județ, pilos și uns cu toate alifiile. Pentru că de asta îi este frică diasporei: de riscul că venim și ne lovim de ăia mari de pe acolo, că trebuie să învățăm din nou cum se pune banul în plic, că trebuie să învățăm din nou cum se bate la o ușă și cum se pronunță corect „sărut mănușițele, domnișoară, vreau și eu cutare adeverință”. Eliminați riscurile astea și abia apoi puteți să spuneți că meritați banii ăia obținuți din programe scrise cu gândul la Republica Utopia.

LĂSAȚI UN MESAJ