România într-o Europă fără frontiere

0
106

Știți deja mulți dintre voi, zilele trecute am fost invitat și am participat la o dezbatere în cadrul Parlamentului European, dezbatere inițiată de europarlamentarul social democrat Cătălin Ivan. Dezbaterea a avut ca temă principală pe românii de pretutindeni, problemele cu care se confruntă aceștia și propunerea unor soluții, toate sub titlul „România într-o Europă fără frontiere”.

Bineînțeles, eu nu aș fi ales acest titlu pentru simplu motiv că nu aș fi pus niciodată problema astfel. România se află, fără nici un semn de îndoială, într-o Europă fără frontiere, dovadă faptul că ocupăm locul al patrulea la numărul total al cetățenilor săi care locuiesc într-o altă țară europeană, după Marea Britanie, Polonia și Germania. Adică, raportat la numărul populației, românii de pretutindeni reprezintă cam 17%. Să nu mai adăugăm aici și recordul absolut realizat de România, țară aflată pe timp de pace, care are cea mai accelerată rată de creștere a numărului de migranți. Deci, putem să conchidem fără alte comentarii și să spunem că da, nu există frontiere, plecăm din România valuri valuri.

Trebuie însă aici să fac o paranteză. Anume că au apărut în presă câteva articole despre această dezbatere și că este eventual de preferat să le citiți pe acelea dacă doriți o abordare mai tehnică, mai jurnalistică a acestui eveniment. Vă dau aici, în această paranteză, link-urile și vă îndemn să le citiți pe acelea dacă doriți o relatare la rece, tehnică după cum am spus: Agerpres, Antena 3, DCNews.

Dezbaterea, ca oricare altă dezbatere la care am participat, s-a desfășurat după bine știutul format: tour de table. Fiecare a avut câteva minute să spună cine este, ce face, ce probleme dorește să semnaleze și eventual alte subiecte pe care fiecare le considera importante. Acest format este un format bun, îți oferă șansa să iei pulsul sălii, să îți faci o idee legată de interlocutori, de ideile cu care vin și de modul cum abordează ei întregul proces de discuție. Problema cu acest format e că nu se mai încadrează la capitolul „dezbatere”, migrând (migrația e în tot și toate) către formatul unei prezentări.

Să ne înțelegem, acesta nu e un lucru rău de loc. Doar că este imperios necesar să continue cu o dezbatere. Ne-am prezentat, ne-am cunoscut și am enumerat motivele care ne-au adus pe toți la un loc. Ceea ce trebuie să urmeze acestor pași e munca propriu-zisă: crearea unei platforme de dialog, căutarea de soluții, aplicarea acestora și, concomitent cu toate acestea, dezvoltarea la un nivel de la care poți cu adevărat să discuți, de la egal la egal, cu forurile ce pot lua și pot aplica deciziile cele mai bune pentru oamenii pe care dorim să îi reprezentăm.

Europarlamentarul Cătălin Ivan ne-a promis că exact așa vor evolua lucrurile și că urmează să creeze o astfel de platformă, separată pe domenii clare de lucru și forumuri de discuții,  platformă deschisă tuturor celor care vor să contribuie cu informație și nu numai.

Personal îmi pregătisem un discurs mult mai elaborat decât cel pe care l-am avut în cadrul acestei întâlniri. Timpul nu a fost de partea nimănui și de aceea trebuie să repet că e important ca această întâlnire să nu fie una unică și că trebuie să aibă o continuitate. Am ținut însă să insuflu participanților un dram de optimism. Observasem că foarte mulți dintre participanți avuseseră intervenții cu o foarte mare aplecare către negativismul situației, care da, nu e o situație strălucită, ba din contră aș putea spune. Însă niciodată nu s-au rezolvat probleme făcându-ne griji. Eu nu pot să cred că poți să îți dorești să te implici într-o activitate care nu îți insuflă un grad mare de speranță. Eu cred că putem să muncim, putem să schimbăm lucrurile și să aducem într-adevăr rezultate doar dacă abordăm problemele ca pe niște lucruri care așteaptă să fie rezolvate nu care nu pot fi rezolvate.

Și pentru că acum câteva zile am fost într-o călătorie rapidă în România, am ținut să le spun celor prezenți că ceea ce am observat acolo e că foarte mulți români investesc bani mulți în construcția de case. Nimeni nu își face casă dacă nu există dorința clară de a se întoarce în România. Așadar, trebuie înțeleasă o chestiune: românii nu își doresc să se întoarcă acasă ci ei chiar se întorc acasă. Fără doar și poate ei se întorc și deci este necesar să înțelegem că trebuie să ne dezvoltăm măsurile de reținere a celor care an de an se întorc și mai apoi se reîntorc către țările „calde”. Pentru că da, casele care le-am văzut eu erau goale, curțile la fel, nici un copil care să alerge de colo colo pe ulițe și, per total, o priveliște pe care o pot compara ușor cu una de deșert, uitându-mă și spre ogoarele din jurul satelor.

Apoi, am ținut să specific că am observat o înțelegere greșită a unui fenomen: migrația din interiorul Europei. Ei bine, după mine, migrația nu este ceva anormal. Ba aș spune că opusul ar fi anormal. Oamenii au migrat mereu și, în ciuda unor linii imaginare de pe o hartă, linii ce dau generic un nume acelei regiuni, oamenii vor circula liberi. Cu atât mai mult trebuie să nu ne facem griji legat de migrația în interiorul Europei. Ne dorim să fim o singură națiune, ne dorim să avem poate și o eventuală Constituție comună, ba chiar și o armată, deci de ce să nu ne dorim să fim și un singur popor?! Merg prea departe? Îmi doresc prea mult? Să vedem: se spune mereu că suntem ca și țară cu mulți ani în urma altor țări din Europa. Din punctul meu de vedere, soluția nu este să alergăm să îi prindem pe alții din urmă ci să gândim încă mult înaintea lor. Părerea mea este că România nu trebuie să își pună problema unei Europe cu două viteze ci trebuie să se alieze cu alte voci puternice care vorbesc deja despre o Europă și mai unită, un singur stat.

Dacă așa am vedea lucrurile, atunci am realiza că singura noastră soluție ca și o regiune a Europei ar fi să contrabalansăm această tendință vestică de dezvoltare. Cum?! Ei bine, aici intervine situația politico-economică din România. Dacă vrem să devenim o priveliște frumoasă atât pentru românii deja emigrați și chiar și pentru alți cetățeni ai altor țări europene și nu numai, trebuie în primul rând dezvoltate mijlocele de producție, să ne dezvoltăm infrastructura, să oferim un sistem de învățământ competitiv, un sistem de sănătate echitabil, o infrastructură puternică. Dacă mă întrebați pe mine, singurul răspuns la toate aceste problematici ar fi să se înceapă de la curățarea clasei politice, atât a celei aflate la guvernare cât și a celor din opoziție, oricare ar fi și aceea astăzi. O toleranță zero față de corupție. O toleranță zero față de hoție și față de mediocritate. Simpla dezvoltare de programe de întoarcere/reîntoarcere în România a celor mulți plecați e o cheltuială fără sens dacă tot ce fac aceste programe e să îi aducă să vadă că nu e loc pentru ei încă acasă. Pentru că nu, nu este loc, iar cazurile izolate de succes, mediatizate destul de mult de către niște antreprenori ce se erijează în cavalerii reîntoarcerii, sunt doar niște mine ascunse bine sub praful birocratic care te așteaptă pe tine ca și potențial investitor. Faceți România bine și nu o să mai fie nevoie de nici un program de întoarcere a românilor, vor veni singuri și pe lângă ei, vor mai veni și alte nații și își vor pune portofelele pe masă.

Iar dacă tot am ajuns în acest punct legat de politică, aș vrea să transmit că eu am fost ales în cadrul Consiliului Românilor de Pretutindeni tocmai pentru a dialoga cu politicul românesc. Legea este destul de clară în legătură cu acest aspect. Au apărut însă pe ici pe colo câteva comentarii legate de această dezbatere inițiată de un europarlamentar Social Democrat, PSD-ist la origini. Eu îmi asum investitura de reprezentant al unei părți a românilor de pretutindeni și mă așez mereu la masa dialogului indiferent de cine e la capătul celălalt al mesei. Sunt deschis dialogului și nu văd de ce nu aș dialoga cu oricine, de la orice formațiune politică, în vederea găsirii adevăratelor pârghii prin care să aduc beneficii, mai mari sau mai mici, pentru comunitate. Până una alta, socialiștii au fost singurii care au avut inițiativa dialogului cu membri Consiliul Românilor de Pretutindeni. Oricât ar fi de negru, cărbunele trebuie văzut ca o sursă de energie; nu îl putem stigmatiza pentru culoarea lui. Știți deja că un cărbune, prin ardere, capătă culoarea gri, spre alb uneori.

În cele din urmă, întâlnirea s-a concretizat într-un manifest pe care îl găsiți în atașamentul România demnă în Europa. Un manifest progresist care poate să vorbească despre o Românie mult mai bine văzută atât de străini cât și de românii din afara granițelor. Sper ca platforma ce urmează să fie dezvoltată de europarlamentarul Cătălin Ivan să urmărească acele puncte din manifest și să le implementeze cu succes. Este însă nevoie de mult mai mulți oameni care să adere la valorile prezentate acolo și care să înțeleagă că e nevoie de o muncă asiduă și colectivă dar care poate aduce rezultate cu care să ne simțim demni.

Ca o concluzie generală, pot să declar că inițiativa domnului europarlamentar Cătălin Ivan este de admirat, având în vedere că este o perioadă aglomerată și pentru dumnealui dar și pentru partidul pe care îl reprezintă. I-am transmis și dumnealui că voi fi mereu deschis la dialog și cooperare, eu fiind neutru din punct de vedere politic, neînscris niciodată pe listele unui partid. De altfel i-am mai transmis și speranța mea ca acest for din care fac parte, anume Consiliul Românilor de Pretutindeni, să rămână ca și până acum un liant între toate forțele ce pot aduce beneficii românilor pe care dorim să îi reprezentăm cât mai bine cu putință. Nu putem să fim o singură voce decât în comun și deci e nevoie de unitate din partea tuturor: atât din partea partidelor cât și din partea românilor de pretutindeni care trebuie și ei la rândul lor să sprijine inițiativele Consiliului Românilor de Pretutindeni, înțelegând că fără sprijinul lor, formațiunea nu îi poate reprezenta, migrând și ea la rândul ei către alte idealuri care nu au stat la baza formării acestui for.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ