1 Iunie, pe vremea mea!

0
102

1 Iunie însemna pentru mine, pe vremea când eram copil, că mai am un pic și scap de oraș, că plec la bunici. Nu mi-a plăcut foarte mult în cartierul Groazei din Fălticeni. Nu am avut niciodată ocazia acolo să pot să spun ceva, să fac ceva sau să mă joc fără să nu terminăm în bătaie. Orgoliile erau mari, tatăl meu șofer de camionetă, pe lângă alți tați care erau ingineri, doctori, profesori sau chiar consilieri. Cred că pleca și de acolo lupta aceasta pentru un loc mai bun de joacă. De cele mai multe ori sfârșeam în a mă juca în cartierul Militari, pentru că acolo erau mai toți colegii mei de școală, acolo era prietenul meu cel mai bun și de acolo pleca gașca când vroiam să ne batem cu cei din cartierul meu… Eram un trădător, dar aveam motivele mele să îmi aleg încă de pe atunci o altă tabără. Sunt și voi fi mereu genul de om care nu poate sta jos, cuminte, așteptând să îi vină vremea. Se vede asta și azi, când, trecând peste barierele pe care singur le ridic în cele 8 ore de muncă, mă ridic și sunt un alt om atunci când am nevoie să intru în cercuri mai înalte din societate. Sunt un om cu mai multe fețe?! Nu, nu aș spune asta. Sunt un copil scos la lecție, atâta tot. Un copil care încearcă numai să se ridice la nivelul așteptărilor profesorilor și a celor din jur. Vreau o notă mare, deși nu sunt sigur că am prins toată informația din carte. Vreau să îmi depășesc condiția și cred că reușesc. Acum un an jumătate munceam murdar, prăfuit, ud și răcit, iar acum stau aici, vorbesc românilor din Belgia despre cum să nu înceteze să spere, despre cum să își dorească mai mult și ce trebuie să facă pentru a putea să ajungă să considere Belgia o a doua casă.

Și da, pe 1 Iunie începea sufletul meu să zburde la gândul că școala e aproape gata și că în sfârșit o să pot pleca din praful orașului. Începeam să mă întreb oare care din prietenii de anul trecut o să mai vină, și de prin ce zone ale țării. Eram foarte bucuros când veneau cele două surori din Constanța și mereu le întrebam despre mare și uram că de fiecare dată îmi spuneau că ele sunt plictisite de ea, că nu e nimic special. Le uram pentru asta și nu înțelegeam cum poate cineva să urască marea. Ciudat, eu unul am văzut prima oară Adriatica, abia apoi am ajuns și la Marea Neagră… Și mai țin minte că încercam să le fur accentul, până într-acolo că după o vară petrecută la bunici, mă întorceam în Fălticeni, la 25 de km distanță, cu accent de constănțean.

Pe 1 Iunie, îmi făceam deja planurile legate despre partidele de pescuit. Nu, nu aveam mulinete, nu aveam lansete, momeli artificiale sau măcar o gută decentă. Aveam însă groapa de gunoi a satului de unde ne procuram toate materialele necesare. Luam de acasă doar o bucată de mămăligă rece pe care în prealabil o prăjeam pe plită – credeam că peștilor le place mai mult mămăliga prăjită. Apoi, din valea aceea prin care trecea râul Sucevei, ne procuram restul de materiale: un borcan, o ață mai lungă și o pungă sau un nylon. Cu astea pescuiam noi, copiii din Tișăuți. Băgam o bucată de mămăligă în borcan, îl legam mai apoi cu ață iar la gură îl închideam cu o bucată de pungă în care dădeam o gaură mică prin care să intre peștii. Și nu făceam doar una, făceam cam două sau trei, și le aruncam în apă, le legam de rădăcinile copacilor de prin jurul apei și le lăsam acolo până când ne întorceam noi de la scăldat, de la fotbal sau de la pierdut vremea sub cerul sub care creșteam sănătoși și feriți de pericole. Azi, nu mi-aș imagina să îmi las copilul atât de liber. Copilul meu nu mai are nici o șansă să experimenteze libertatea totală, aia care mi-a oferit atâta încredere în sine și care mi-a călit tălpile și pielea, care mi-a dat curaj, care mi-a oferit lecții pe care școala nici nu le știa, și care libertate m-a făcut să înțeleg că limitele sunt cele pe care le clădim noi.

Și peștii intrau prin gaura aceea, mici ce e drept, destul cât să sature o pisică leneșă să mai vâneze șoareci. Intrau acolo ca trimiși de însăși Dumnezeu, care ne învăța astfel că rodul muncii proprii și răsplata pentru că am fost cuminți stă în darurile care vin de unde nu te aștepți.

Așa visam de 1 Iunie. Dacă eram norocos, mâncam și o înghețată la vafă în timp ce visam la sunetul clopoțelului de careu care ne spunea vacanță plăcută. Și de 1 Iunie, nu așteptam cadouri, nu așteptam atenție și nici măcar nu le doream. Vroiam doar să fiu liber să învăț singur lecțiile vieții. Poate de aceea nu am fost decât un copil mediocru în școala generală. Nu am luat premiul întâi decât în liceu abia, în clasa a 12-a. Abia în liceu am simțit că școala mă învață ceva. Până la liceu, până la profesională ca să fiu mai exact, am simțit mereu că sunt o cutie în care se încearcă îndesarea unor informații inutile – pe care nici azi nu le-am folosit.

Și 1 Iunie trecea fără prea multe artificii, baloane în diferite forme, jucării sau petreceri. Trecea de multe ori în parc la Nada Florilor, unde DJ Bebe ne punea muzică. Era un fel de discotecă pentru copii, unde dansam și unde ne rupeam pentru primele dăți inimile după cine știe ce fete mai mari, care nu se uitau la noi. Și pentru că nu se uita nimeni la noi, ajungeam să ne scăldăm în fântâna arteziană din centru orașului și nimănui nu-i păsa, nimeni nu striga la noi și nimeni nu vedea vreun pericol.

Și ne întorceam în Septembrie acasă, bronzați și cu accente amestecate. A fost frumos! Atât de simplu, nimic mai mult. Era despre noi, despre vise, despre copilărie și habar nu aveam despre asta. Azi, copiii au habar despre drepturi și obligații, despre tablete și telefoane, despre vacanțe în Tenerife și plajă la ocean, despre Facebook și socializare online, despre monden și… Și atât, pentru că mi-a trecut prin cap gândul acesta:

Cred că e plin de pește acum în bălțile acelea! Și cred că pisicile au învățat să vâneze din nou! Și bunicii nu mai stau la poartă să mă aștepte să vin seara de pe drumuri. Și da, cireșele cad pe jos, pentru că nu se mai cocoață nimeni după ele. Și am crescut, și nici Marea Neagră nu mai îmi place!

11086951_971853339522188_90717560_o
Locul de joacă, revizitat anul acesta de sora mea. Puțin schimbat, dar trezește încă amintiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.