Această publicație on line a existat în mai multe forme până ca ea să prindă forma de azi a Știrilor din Belgia. Nu știu unde o să ajungă, știu sigur însă că se dezvoltă zilnic și că prinde rădăcini din ce în ce mai adânci în comunitatea românească din Belgia.
Totul a început în lumea virtuală a unui joc de strategie, eRepublik. Acolo aveam un ziar și fusesem și președinte de partid prin mai multe partide politice în mai multe țări – în special România și Belgia. Aș vrea să menționez că acolo, în acel joc, România e o forță mondială… Poate nu vă spune asta nimic dar gândiți-vă, de ce oare acolo putem să fim uniți și să construim doctrine, unități militare, fabrici și multe altele, iar în realitate nu mișcăm un fir de pai fără să nu simțim greutatea Terrei pe umeri…
Acolo am simțit prima oară că o comunitate poate să fie mișcată de cuvântul scris. Am simțit că am ceva de spus și, deși era un simulator virtual, noi, userii eram cât se poate de motivați.
Apoi, într-o zi mi-am dat seama că eram drogat de biți și ținut în viață de realizări efemere, care dispăreau la fiecare versiune a jocului (jucasem încă din varianta beta – de-a lungul anilor au avut loc schimbări majore). Am decis să părăsesc jocul și să fac altceva… Nu știam ce dar știam că degeaba nu pot sta. Aveam o viață, aveam un job și familie dar vroiam să am și un hobby. Așa că am transformat pasiunea din joc, aceea de a scrie, într-un blog.
Așa au apărut prin August 2014 câteva articole scrise sub forma unor „cugetări sub bec de-o sută” pe un blog Fără Nume – chiar așa se numea blogul, iar becul de deasupra chiar era de o sută. La scurt timp am început să observ că articolele mele erau primite, în general, bine de comunitatea românească din Belgia. Așa se face că începusem să apar pe la evenimentele românești din Belgia, să îmi iau notițe și să aduc Facebook-iștilor informația de acolo.
Nu eram însă de loc în apele mele pe acel blog. Nu aveam nume, nu aveam o nișă pe care să scriu și eram și pe un domeniu gratis. Așa că am decis să dezvolt blogul și am cumpărat un domeniu .ro și anume www.chihaiadumitru.ro Cam pe atunci simțeam deja că acest proiect are potențial uriaș în comunitate. Belgia, cred că e și astăzi (21/03/2016) ultima țară Europeană în care comunitatea românească nu are o publicație care să o întregească. Era o șansă unică pentru mine să cresc, să îmi dezvolt cunoștințele și să învăț să mă exprim mai bine în scris. În același timp primeam feedback pozitiv din comunitate și, de ce să mint aiurea, sunt genul de om care are nevoie de feedback, care are nevoie să simtă că munca lui nu este în van. Greu de crezut pentru mulți dar proiectul de azi e rezultatul criticilor de tot felul.
Însă, din nou o greșeală. Chihaiadumitru.ro n spunea nimic despre un proiect românesc în Belgia. Era numele meu și simțeam că totul începe să se învârtă în jurul meu și nu a unui proiect, așa cum îmi doream. Așa că, iată-ne astăzi pe un domeniu .be și sub un nume care spune despre ce e vorba cu această publicație. Știri din Belgia!
Simplu, aproape de banal. Am o problemă cu titlurile și botezatul proiectelor mele. Dar, m-am uitat prin alte publicații din alte țări unde sunt comunități românești și tot ce am găsit erau copii nefericite de denumiri românești a unor ziare, readaptate la țara gazdă: Adevărul de [nume țară], Jurnalul de [nume țară] sau bine cunoscutele românisme: [bla bla] românească/românesc/românilor etc șamd. Așa că Știri din Belgia. Sper să prindă!
Ce vom face pe viitor?! Pentru început, vreau ca această formulare „vom” să devină una reală. Azi, 21/03/2016 în spatele Știri din Belgia sunt doar eu. Nu vreau însă să rămână așa. Vreau să adun oameni care să își dorească să facă parte din acest proiect. Sunt un idealist, știu, dar trebuie să vă spun că eu cred că un proiect e ca un copil: îl plănuiești (nu?! ok, poate nu mereu), îi dai naștere, îl crești și îl înveți tot ce știi tu mai bine. Apoi, într-o zi, îi dai drumul în lume să crească. Un copil nu crește lângă părinții lui. Un proiect nu crește lângă cel care l-a lansat ci împreună cu oamenii care îi adună în jurul lui.
Unde îl văd peste 5 ani?! Și pe hârtie!
