Adrian Melicovici – lansare de carte la Bruxelles

0
138

Uite, am tot stat și m-am gândit aseară, în tren, pe când mă întorceam de la prezentarea de carte a lui Adrian Melicovici, cum aș putea să prezint acest eveniment. Despre unele prezentări de carte se poate scrie rece, faptic, cronologic și poate chiar un pic distant. Enumeri câteva din spusele autorului, adaugi ceva gânduri personale, spui data, ora, locul și cam te-ai ales cu un text numai bun pentru 100 de unici zilnic.

Sau poți să participi la un eveniment ca cel de aseară și să îți spui că de fapt nu ai fost la o prezentare de carte ci la o șuetă la care s-a făcut și o prezentare de carte. Cunoșteam pe mai bine din jumătate din public, iar în prezidiu, singura necunoscută era Adrian Melicovici, deși informație îmi culesesem destulă de pe www. Însă ce găsești pe Internet despre Adrian Melicovici sunt texte – interviuri, relatări, știri- scrise din cuvinte reci și distante care nu lasă să descoperi cine e de fapt omul Adrian Melicovici.

Așa că, mă întorc la episodul din tren. Un tren aglomerat ca niciodată. Cred că a fost prima oară când m-am întors din Bruxelles noaptea și a trebuit să stau lângă cineva pe banchetă. Flancat de două extreme: la stânga un tip cu un Jupiler la doză de 500ml (10% gratis- parcă atât), iar la dreapta un tip cu un caiet imens cu partituri (citea notele și mimica lui îmi spunea că aude muzica și că o trăiește – conectat parcă la un iPod invizibil și la care nu vezi căștile). Așa că decid să solidarizez cultural cu tipul cu partiturile și deschid cartea lui Adrian Melicovici – Pribeag pe drumul viselor, încercând în același timp să ghicesc mintal, înșiruind zeci de melodii, muzica celui din dreapta mea.  Adrian Melicovici

Trebuie să recunosc, și sper să nu mă urască nimeni pentru asta, dar am început să citesc având deja în minte faptul că nu prea îmi plac cărțile care sunt scrise la focul reușitelor personale, cărțile alea care îți spun rețeta succesului cuiva sau care încearcă să îți arate cum se face de fapt că tu nu ai reușit, arătându-ți fără costuri suplimentare cum să faci la fel ca să reușești. În fine, deschid cartea și mă trezesc prins într-o poveste cu totul altfel decât mă așteptam. Mă trezesc că citesc despre maică-mea, la primul ei zbor cu avionul. Nu am fost de față când s-a întâmplat ca ea să zboare prima oară, dar când am citit cartea mi-am imaginat-o perfect – răvășită de emoții îmbinate cu frică, care cu siguranță au culminat cu aplauzele de final, atunci când în sfârșit s-a văzut din nou în contact cu pământul atât de stabil de sub picioare.

Nu am început încă alt capitol – nu știu cum continuă cartea și dacă o să păstreze acestă linie. Mi-ar plăcea însă să cred că o să văd în ea pe badanta de Italia, pe căpșunarul de Spania, pe fierar-betonistul Angliei și cine știe chiar pe IT-istul de la Comisia Europeană. Mi-ar plăcea să găsesc în carte nu doar un om pe un drum de 2200 de km ci mai degrabă un drum de 2200 de oameni. Vreau să mai aflu despre maică-mea, vreau să mai citesc simplități de astea, banalități peste care trecem semeț, căutând să citim adevăruri absolute greu de deslușit. Mi-ar plăcea să găsesc o carte la fel ca primul capitol, una în care autorul să ne prezinte adevărata față a diasporei. Pentru că ea nu e cea de la televizor și nici cea din ziare.

Nu e nimic special cu diaspora. Sunt simpli români ca și cei de acasă. Te invită la o prezentare de carte, le vezi emoțiile, le vezi munca și le vezi dorința ca tu, invitatul lor, să ai parte de o seară frumoasă. Și așa a și fost, un recital de vioară, o poezie, două, trei (Elena Holban e tonomat de poezii – când o vedeți nu ezitați să îi cereți să vă recite ceva, poate chiar un Eminescu, poezii care nu prea le vezi prin cărți). Un cornuleț, o cafeluță, o glumă ici colo, alături de dorința lor de a face ca lucrurile să fie la fel ca acasă, românești, primitoare. Și toate acestea într-o locație asigurată de Centre Communautaire Anneessens, un centru cultural aflat în inima capitalei Europene.Adrian Melicovici Bruxelles

Peste toate, a fost un eveniment restrâns, la care organizatorii Europa Nova, Rombel și Diapora MusEvents, au încercat și au și reușit să ni-l prezinte pe Adrian Melicovici, alături de două din cărțile sale, „Pribeag pe drumul viselor” și „Secretul Uriașului 160”, punând accent nu pe palmaresul acestui om ci mai ales pe om în sine, ceea ce e mereu de preferat, având în vedere că despre cărți ai timp să afli, cât despre omul din spatele lor mai greu. Totuși, am obținut promisiunea unui interviu cu scriitorul Adrian Melicovici și abia aștept să am șansă să vă pot prezenta mai multe despre el, despre pribegia lui de 2200 de km, despre oamenii pe care i-a cunoscut, despre Moreni și celebra sondă cu numărul 160, etc. Am multe întrebări pentru el și sper cât de curând să public și interviul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.