Banii diasporei

0
79

Să știți că eu, de felul meu, dorm foarte bine. Dorm liniștit ca un bebeluș ce tocmai a fost alăptat iar dacă scriu la un mod mai direct și puțin mai înțepător e pentru că ăsta e felul meu de a striga din mulțime, cu speranța că și vorba aruncată în vânt o să ajungă undeva. Și, trezindu-mă eu azi, din somnul meu de bebeluș cocoloșit, îmi torn o cafea și îmi deschid pânzele internetului pentru a naviga de ici colo, sperând că nimic nu o să îmi sară în ochi și să pot să am o zi liniștită. Ei, dar de unde! Azi mi-au sărit iar în ochi banii diasporei, ăia de am mai vorbit eu despre ei în articolele precedente. Și, pentru că eram tare curios să văd pe ce s-a mai dat bani și cum a rezolvat Direcția pentru românii de pretutindeni dosarele contestate, am orientat barca mea pixelată spre acest subiect.

Dumnezeu cu mila! Și nu glumesc, oameni buni, nu glumesc deloc. Dumnezeu cu mila, că în rest la noi nu se mai uită nimeni. Din 168 de proiecte aprobate 16 sunt pentru Biserici, iar din cele 16 proiecte 9 sunt în Moldova, 6 în diaspora iar unul chiar în România. Proiectul din România, care a primit finanțare din partea DRP, este depus de Patriarhia Română – Radio Trinitas. Acum, să mă bată Dumnezeu dacă vă mint, dar praf nu înțeleg ce treabă are Trinitasul cu diaspora și nici cum poate el, radioul acela să ne ajute pe noi în vreun fel. Apoi, o altă dilemă cu care mă confrunt, pe lângă cea legată de veșnica „cât de mare o fi un ou mic?”, este „cât de mare o fi cutia milei” – aia unde se tot toarnă bani dinspre Guvern către „Doamne apără și păzește să nu se trezească românul în veci”.

În fine, crede și nu cerceta. Așa că hai să credem ce zice la catastiful publicat de DPR în legătură cu banii diasporei, și anume că din 168 de proiecte, 44 sunt în România și alte 37 peste Prut. Adică, hai să zicem, Moldova e tot un fel de diasporă și putem să înțelegem, mai ales că acolo sunt mulți români – mulți, dar nu toți. Însă 44 de proiecte pentru diaspora din România intră iar la categoria „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Repetăm, să se audă și la țațele din pridvor, 44 de proiecte merg la diaspora românească din România – că numai Dumnezeu îi vede cât de greu le este lor acolo, în România, să interacționeze românește, să facă cunoștință cu tradiția și cultura românească sau, de ce nu, le este poate chiar imposibil să propovăduiască identitatea românească pe gratis, fără pic de finanțare din partea DPR. Ei, dar nu aruncați încă cu tămâie să îmi scoateți necurații, că eu nu zic că proiectele lor sunt rele, sau doamne ferește neeligibile. Tot ce zic eu e că finanțarea lor vine de la o structură guvernamentală menită să ajute diaspora în drumul ei către auto-dezvoltare. Sau, acele 44 de proiecte, nu fac altceva decât să vândă castraveți la grădinar. În fine, în milostenia lui (trăsătură de caracter scoasă la suprafață tot de Biserici și preoți subvenționați și netaxați, neimpozitați și veșnic finanțați),  DPR-ul nu face altceva decât să răspundă cererilor venite din diaspora și nu numai – exact ca un Dumnezeu care nu bagă în traistă dar care ajută prin căi nevăzute.

Și mai știți ce am observat eu din datele publicate de DPR?! Păi, numai la o aruncătură de ochi distanță te lovește numărul mare de reviste și site-uri informative ale Diasporei – ceea ce cu siguranță ne indică faptul că diaspora românească este una citită. Iar statistic vorbind, avem 24 de proiecte legate de reviste sau site-uri informative, din care 11 sunt pentru Republica Moldova, 8 pentru România și doar 5 pentru diaspora. Din nou trebuie să specific că în ceea ce privește Republica Moldova înțeleg că România are de luptat o luptă grea cu propaganda rusească, așa că, atunci când vine vorba de propagandă, și publicațiile pe hârtie de șervețel sunt eligibile – ceea ce e o exagerare intenționată și care nu vrea să spună nimic despre cele 11 proiecte din Republica Moldova. Însă când 8 organizații din România, cer și primesc bani pentru a scrie despre ce facem noi aici în diaspora, pentru a ne informa și pentru a ne ține uniți, deja încep să îmi pun întrebări și să cred că acei oameni, deși poate dedicați muncii lor, habar nu au despre ce e vorba cu diaspora. Diaspora are nevoie de o voce și cred cu tărie că e nevoie de un proiect care să ne facă să vorbim o singură limbă și prin care noi, diaspora, să putem trimite mesajele corecte către țară, nu doar cele de propagandă politică, atât de vânate de media din România. Însă un astfel de proiect nu poate să existe nefiind conectat la diasporă decât prin sursele de finanțare. Printre aceste 8 proiecte sunt câteva site-uri care tot ceea ce fac e să copieze marile ziare și marile agenții de presă, să ne zică cu o oră întârzierea știrea exactă. Cum?! Cum poți să crezi că acel proiect are suflet, că are rezultate care se propagă în diasporă, sau cum poți crede că un ziar sau un site, care nu cunoaște diaspora, poate avea contact cu ea?! Iar legat de cele 5 proiecte ale diasporei nu pot spune decât că sunt doar 5 – pentru tot mapamondul. Gândește-te la asta și te crucește, că deh, Biserici pictate și dotate cu aer condiționat avem, slavă domnului, prin milostenia DPR-ului.

Ce să vă mai spun dragi cititori, decât doar să mă întorc pe meleagurile pline de aventuri ale lui Tintin, și să arăt numai așa, în scurt, că la nivelul Belgiei, 6 proiecte au fost aprobate. Mi-a părut sincer bine când am văzut că Zamfira a prins și ea o seamă de bani pentru a duce mai departe tradițiile dansului popular românesc și mi-a plăcut să văd că Arthis a mai încropit un proiect, pe numele lui România de aici – România celor mici, despre care din păcate nu știu nimic la ora la care editez acest articol, dar despre care o să întreb în stânga și în dreapta pentru că eu de asta sunt aici, să mă informez și să vă informez. Iar dacă nici proiectul ăsta al meu nu mai e eligibil pentru finanțare, păi sincer să vă spun, nu știu care mai este. Așa că la anu, subsemnatul, persoană fizică autorizată, o să arunce și el acolo un dosar, că vorba aia, puțin design, puțină ordine nu ar strica să avem și aici. Adică, văruim pereți închiriați de prin Europa, ne închinăm la ei, și nu putem noi oare, din banii diasporei, să ne informăm corect și echidistant?!

150106_ADV_SingleBiggestMistake

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.