BNP Paribas Fortis va închide un sfert din sucursalele sale

0
132
Sursă foto: https://www.levif.be

BNP Parisbas Fortis a anunțat închiderea a 267 din cele 678 sucursale ale sale în următorii trei ani. La sfârșitul anului trecut banca a anunțat închiderea a 62 de sucursale. Cu toate acestea, acum intenționează să închidă una din patru locații și să elimine 2.800 de locuri de muncă. Între timp, 600 de angajați noi vor fi recrutați.

Sindicatul socialist BBTK a fost de acord cu reducerile de locuri de muncă deoarece nu vor exista concedieri obligatorii.

Reducerea numărului de locuri de muncă s-a produs în condițiile în care clienții utilizează din ce în ce mai mult funcțiile de internet banking. Acest lucru înseamnă că aceștia își vizitează sucursala băncii mult mai rar decât în ​​trecut. Dintre cele 267 de sucursale ale băncilor, care vor fi închise până în 2021, 86 vor fi închise în acest an.

Sindicatul socialist BBTK spune că închiderile suplimentare sunt în limitele așteptărilor pe care le aveau. Herwig Van Doorsselaer, reprezentantul sindicatului, a declarat pentru VRT News că “deja avem sentimentul că nu există suficientă expertiză în filialele mici și mijlocii pentru a putea servi clienții. Ne îndreptăm către sucursale mai puține, dar mai mari”.

Van Doorsselaer a adăugat că doar 14% din clienți utilizează exclusiv serviciile sucursalei de care aparțin, restul utilizând o combinație dintre serviciile oferite de sucursală, site-ul și aplicația băncii. În plus, chiar și după închideri, 97% dintre belgieni vor fi în continuare la cel mult 10 minute distanță de o sucursală a BNP Paribas Fortis.

Anterior, banca ajunsese deja la un acord cu sindicatele privind desființarea a 2.200 de locuri de muncă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.