Cafeneaua politică a diasporei

0
71

Nu o dată mi-a fost dat să văd sau să aud cum asociațiile românești din diaspora s-au lepădat de politică exact cum se leapădă un creștin de păcate în vremea cea mai de apoi. Nimeni nu face politică în diaspora. Nimeni! Asta ți-o vor spune toate asociațiile românești și, probabil, vor scuipa și în sân între două cruci făcute ostentativ. Dar, stând eu strâmb și gândind drept, mi-am spus: de ce anume să nu facem politică?! Și vă întreb acum și pe voi, de ce oare nu am face politică sau de ce nu am sta măcar de vorbă despre politică?

Părerea mea este că politica face parte, vrem nu vrem, din viața diasporei. O discutăm pe Facebook, o dezbatem în fața unei beri, o luăm cu noi pe la prieteni, pe la întâlnirile cu asociațiile și, câteodată, ieșim cu ea în stradă strigându-ne ideologia. Însă din păcate, politica a devenit în ultima vreme un fel de subiect tabu care presupune asumarea unor anumite riscuri atunci când recurgem la a ne desfășura ideile și convingerile ideologice cu privire la viața politică.

Relația dintre diasporă și politică este una cu dublu sens. Noi, diaspora, suntem influențați de politica internă a statului gazdă dar și de politica României. În sens invers, noi diaspora putem influența sub mai multe aspecte, atât politica românească cât și pe cea internă a statului unde rezidăm. Și, oricât am vrea să nu fie așa, multe din aspectele cotidiene sunt marcate de tot ceea ce se întâmplă pe scena politică în general. Așa că, având această idee în minte, putem foarte ușor bănui importanța politicii în viețile noastre. Și atunci, de ce nu am alege să vorbim deschis despre politică, ca astfel să ne dezvoltăm orizonturile cu privire la alegerile pe care le facem, să ne dezvoltăm cunoștințele cu privire la politică, să învățăm poate ceva istorie și per total să reușim să facem din politică o armă în sine cu care putem să luptăm pentru drepturile noastre.

Sunt cel puțin puerili cei care cred că știu totul despre politică. Politica nu e o știință exactă și niciodată nimeni nu va găsi o definiție clară și definitivă asupra acestei laturi a vieții sociale. Pentru că din politică rezultă multe alte discipline, mai onorabile sau nu, despre care putem să învățăm prin dialog și prin interacțiune. Aici mă refer chiar și la manipulare – armă letală și armă de distrugere în masă; poate cea mai folosită armă în zilele noastre. Și cum putem noi ca simpli oameni să luptăm cu o astfel de armă decât numai dacă ne informăm corect, dacă înțelegem riscurile și dacă conștientizăm momentele când această armă este îndreptată înspre noi?!

Gândiți-vă numai o secundă la clasa politică – ce e ea?! Clasa politică, atunci când ea e redusă până la cea mai mică definiție, nu e altceva decât o masă mică de oameni care sunt uniți prin diferite pârghii și prin diferite interese comune, și care acționează ca un întreg influențând pe restul oamenilor ce formează o societate. Adică, pe scurt, clasa politică e o gașcă unită care ne spune ce și cum, unde și când să ne trăim viețile. Și având în vedere din nou faptul că ei sunt puțini, nu putem să nu ne întrebăm cum oare au așa de mare influență asupra noastră? Ei bine, e simplu: sunt uniți, sunt informați, sunt un tot unitar, acționează ca un întreg și reacționează ofensiv la orice încercare de a sparge această formațiune. Nu e nimic rău în faptul că ei acționează așa. Dar e inadmisibil ca noi, societatea civilă, să stăm cu mâinile în sân, înjurând numai și amenințând de pe marginea terenului pe cei care fac jocul.

Așa că, am hotărât, împreună cu încă o mână mică de oameni să trecem la fapte și să construim o platformă de dialog și educație politică. Noi, diaspora, avem nevoie să discutăm politică pe față. Avem nevoie să fim uniți. Avem nevoie să fim informați și avem nevoie să putem să ne apărăm interesele într-un mod calculat. Cei care mă știu, vor crede că vorbesc aici de vocea diasporei, de vocea unică și adevărată a diasporei, despre care mereu discut. Nu, eu aici vorbesc doar despre educarea maselor, anticiparea atacurilor ce ni se aduc și formarea unor mentalități sănătoase cu privire la politică. Toți suntem politicieni, încă de când ne naștem, însă suntem subiectivi și ne rezumăm educația politică la a inculpa pe cei din instituții, la a ne spune ofurile și la a spera că vocile noastre vor fi auzite vreodată.

Prin această inițiativă deschid o simplă  „cafenea politică” – o platformă de dialog și o platformă educațională unde să putem să ne regăsim, unde putem dezbate diferite teme, unde putem să ne mobilizăm sau să ne șlefuim concepțiile pe care deja le avem cu privire la acest subiect. Pe viitor sper să putem să mutăm aceste discuții și în realitate, având deja o idee de întâlnire: una la care să invit toți reprezentanții partidelor politice românești cu sedii în Belgia și unde noi, diaspora, să putem să întrebăm ce anume fac ei pentru noi și de ce anume au ei sedii în țara aceasta. Îmi pare sută la sută legitim să întrebăm așa ceva, nu?! Adică, nu mai departe de anul viitor, aceste partide ne vor invita să mergem la vot, fapt care ne dă dreptul azi să punem întrebări, să ne informăm și să ne clădim până atunci o scară valorică a formațiunilor politice, care scară să coincidă cu propria noastră scară valorică spre care tindem.

Așa că vă invit să veniți la dialog, să veniți cu idei, să aduceți întrebări și împreună să reușim să formăm un grup de la care să învățăm și de unde să putem să trimitem mesajele corecte către restul diasporei. Grupul de pe Facebook este unul deschis, putem fiecare invita pe cine dorim. Specific încă de pe acum că publicitatea de orice fel este interzisă. Propaganda politică la fel, este interzisă, și toate mesajele vor fi șterse fără preaviz. Voi accepta în campaniile electorale dezbaterile inițiate de diferite formațiuni politice dar nu voi accepta simpla propagandă.

Cu Dumnezeu înainte!

Click pe poză pentru a putea accesa pagina noului grup.

Untitled

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.