Corneliu Vadim Tudor față cu reacțiunea

0
95

A murit un om care avea o problemă cardiacă și toată România și-a ținut respirația o secundă… Ete, fâs! Că la fiecare secundă mor mulți alți oameni și pe ăia nu îi plânge o țară întreagă, deși ei, muribunzii anonimi, sunt cei ce merită râuri de lacrimi și km de titluri de șchioapă. A murit un patriot, zice lumea! A murit un psihopat zic eu… Și ce, e singurul?! Ehe, îi vreau reci pe toți avizii de putere, pe toți cei care au cheile porților ce pot duce România pe un drum mai bun și care ne țin închiși în ignoranță, în uitare și în mizeria unei vieți chinuite. Pe ăia sper să-i viziteze Moartea aia despre care „poetul” zice că ar fi chemat-o numai la o cafea.

Eu sunt un derbedeu din diaspora și nu îi uit păcatele, nu uit că m-a umilit atunci când am încercat să îmi exercit dreptul de vot, nu uit că „patriotul” Vadim s-a vândut lui Ponta în turul doi. Nu, am memorie foarte bună, nu pot uita. Și nu aș fi uitat nici dacă el, patriotul cardiac ar fi făcut măcar un dram de bine acelei țări. Că hai să ne uităm acum înapoi, să căutăm în activitatea lui politică și tot ceea ce o să găsim e un buldog de om, cu spume la gură care a lătrat la toate mesele, la toate șatrele, la toți caii. O să găsim un vulcan de om, fumegând mereu, aruncând în jur cenușă și împrăștiind fum de pucioasă.

A fost om de cultură?! Păi dacă el a fost om de cultură, pe adevărații oameni de cultură unde îi mai punem și cum le mai zicem? A fost un om cultivat și educat?! A fost, nu zic nu, dar a ratat ocazia să își folosească știința și cultura într-un mod în care poate că ar fi adus un plus de valoare clasei politice românești. Și, dacă om de cultură vrem să-i spunem, de ce recurgea mereu la înjurăturile cele mai josnice atunci când dialoga cu oamenii de pe lângă el?! De ce inteligența lui și cunoștințele dobândite în 65 de ani nu l-au ajutat să își croiască un caracter demn de voturile noastre?!E vina mea că azi vreau să nu mai fiu mințit?! E vina mea că azi nu mă cutremur la aflarea ultimei știri?! Sau, să mă simt vinovat și să mă îngrijorez că în sufletul meu empatia a fost făcută KO de indolență?!

Să mă ierte Dumnezeu, dar nu vibrez la moartea lui decât prin prisma faptului că realizez că moartea e corectă și egală, lovind în stânga și în dreapta, indiferentă fiind de statutul tău sau de grosul obrazului sau al portofelului. Ducând ideea mai departe: toți suntem pământ, dar unii trăiesc sperând că timpul o să le transforme leșul în diamante. Ei bine, putrezim la fel, dar umbra noastră pe pământ e făcută de lumina faptelor noastre. Un poet e de regulă un om complex, cu sufletul rupt ferfeniță de cuvintele cu care ar fi vrut să pună în versuri frumosul sau urâtul acestei lumi. Pentru că lumea e urâtă și frumoasă, în doze echilibrate – dacă ești urât e pentru că așa te vrei.