Corupție și anticorupție

0
103

Corupția – știm cu toții ce e, unde o găsim, cum funcționează și știm că face rău sistemului și cetățeanului de rând, care e nevoit să lupte cu ea aproape zilnic. Și mai știm că despre corupție s-a vorbit atât de mult că s-a ajuns la un nivel de saturație în masele de oameni care, deși afectați de ea, preferă cumva să conviețuiască cu acest concept, simțind că lupta împotriva ei e destinată aceluiași scenariu trist ca al lui Don Quijote în lupta lui cu morile de vânt.  Și totuși, am avut deosebita plăcere ca ieri, pe 18 Mai, să particip la o conferință despre lupta anticorupție, așa cum este ea văzută atât la nivelul Europei cât și la nivelul României. Și, mai mult decât atât, am avut plăcerea să cunosc pe domnul judecător Cristi Danileț, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din România. Am fost onorat să îl cunosc personal și să trec încă o dată peste sentimentul că oamenii de la televizor sunt niște super-oameni la care ajungi foarte greu, niște oameni inaccesibili și cu care noi, cei mici, nu avem de a face. Acum, sunt convins și de faptul că domnul Danileț,  fiind un bucovinean ca și mine, a vorbit cumva pe limba mea și a reușit să spargă niște ziduri invizibile pe care sigur le-am construit din experiențe nu tocmai plăcute din trecut.

Trecând însă la detaliile privind conferința, nu aș vrea să enumăr într-o listă rece punctele atinse în cadrul conferinței, însă în linii mari s-a discutat despre cum corupția încetinește (nu stopează însă) creșterea economică, despre cum rădăcinile ei sunt bine înfipte în mentalitatea populației, despre cum ea afectează mințile fragede ale tinerilor și despre cum salariile mici pot influența pe oameni să recurgă la metode neortodoxe de a-și suplimenta venitul. La baza lor lucrurile sunt atât de simple că te și miri cum de nu am eradicat încă fenomenul, chiar dacă, în Uniune, suntem într-un top al țărilor cu cele mai bune instituții create în acest sens. Și totuși, aprofundând temele acestea principale, realizezi că lupta împotriva corupției necesită în primul rând foarte mult tact, o viziune de viitor foarte bine gândită și pusă la punct, o sistematizare a eforturilor și o continuitate care să ofere timpul necesar vindecării sistemului.

Ce m-a interesat în mod special a fost momentul în care s-a vorbit de educația copiilor cu privire la acest fenomen și aș adăuga și aici, ceea ce am încercat să îi transmit și domnului Danileț, și anume că educația cu privire la corupție nu trebuie să vină neapărat prin intermediul unui curs special sau a unor ore speciale, dedicate subiectului. Părerea mea este că, în legătură cu fenomenul de corupție, copiii și adolescenții își iau doza de informație nu de pe băncile școlilor – considerând o astfel de oră ca fiind cel puțin plictisitoare, ci din imediata lor interacțiune cu sistemul. Și aici putem să vorbim de diferite canale prin care informația ajunge la ei: media (ziare, reviste, TV, radio și Internet), interacțiunea lui cu ceilalți oameni din jurul său (prieteni, familie, profesori ș.a.) și, poate cel mai important, experiența proprie legată de fenomen. Când vorbesc de media, mă refer la faptul că adolescenții și copiii văd prea mult – da, văd mai mult decât este nevoie să vadă. Și știți ce văd?! Văd că o bătrânică din Cucuieții din Deal a fost arestată pentru că a plătit o asistentă să îi facă o injecție și, pe lângă asta, văd că un Cutărescu Mare Boss, a scăpat cu o pedeapsă de un an cu suspendare pentru un tun de câteva milioane bune de euro. Sau văd că „cine fură azi un ou”  e un prost și că „cine fură un bou” e prea mare să fie atins. Și atunci, în mintea fragilă a unui puști se întrezărește ori gândul că trebuie să de-a tun, ori, pe reversul monedei, se întrezărește gândul că sistemul e ireversibil corupt și că e inutil să lupte cu el și că e mai bine să bagi un ban în plic decât o declarație într-un dosar. Și când în psihicul lui se declanșează o astfel de chestiune, ea devine o boală la care se poate intervenii doar prin intermediul unui specialist, a unui psiholog. E o concepție greșită creată în mintea lui, chiar dacă, e adevărat, părinții lui, model de urmat, l-au educat cu privire la ce e bine și ce e rău. Și apoi, tânărul nostru, adultul de mâine, e cel care o să îl vezi peste ani acuzând sistemul, seara, în fața televizorului, ca a doua zi să își deschidă uși cu plicuri la purtător. Și da, te întrebi, suntem atât de ipocriți?! Suntem, da suntem! Pentru că e destul să ieși în stradă, pretinzând că ești un formator de opinie, și să întrebi aleatoriu pe oamenii de pe străzi ce părere au despre corupție. Majoritatea o vor condamna – și te vei întreba, de unde atâta corupție dacă majoritatea o condamnă? Păi, tocmai asta e corupția domnilor/doamnelor, e fenomenul acela prin care ne spălăm unul altuia mâinile devenind toți curați. Aici e adevărata corupție și vorbesc de coruperea caracterului uman, coruperea integrității umane înnăscute.

Când mi-au spus că ne-au prostit cu televizorul, am crezut că se referă strict la faptul că ne-a lipsit de inteligență, că ne-a blocat căile către obținerea ei. Însă, a prosti cu televizorul, înseamnă mai mult, înseamnă manipularea populației și îndreptarea ei către prăpastia unde moare societatea civilă vie, trează, receptivă și activă. Pentru că o societate civilă redusă la tăcere e un sol fertil pentru corupție.

Bineînțeles, nu sunt nebun să cred că am descoperit adevărata sursă de îmbolnăvire cu virusul corupției. Însă cred că o viziune de viitor sănătoasă trebuie construită conștientizând faptul că educarea maselor e de o importanță foarte mare, altfel riscând ca în timp să simțim că noi suntem de fapt Don Quijote și că lumea crede despre noi că suntem nebuni.

Apoi, aș vrea să vă spun o povestioară. Vă reamintesc că blogul meu e un pamflet – credeți pe riscul vostru. Eram student în ultimul an la USAMV București când am înțeles cât de importantă e interacțiunea cu o minte încă aflată în construcție. Eram în perioada în care lucram cu spor pentru lucrarea de licență și, având ca și temă Contribuții la Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a comunei Vadu Moldovei Județul Suceava, aveam nevoie de date de la fața locului. Bineînțeles, se putea și cu niște date aproximative dar eu vroiam să am date exacte. Așa că, hopa sus în autocar și hai la primăria din satul unde lumea îmi spunea venetic.  Gura lumii slobodă, m-a dojenit că aveam să dau buzna așa la Don` Primariu, cu părul în ochi fără să nu fac un gest de mulțumire pentru a apela la bună-voința lui. Așa că, fuga în orașul natal de unde am cumpărat o băutură fină, pe care am pus-o strategic într-o pungă neagră, că așa mă sfătuia codul bunelor practici al asociației țațelor liber profesioniste din bătătură. Cioc-cioc la ușă – căciulă nu aveam să o dau jos din cap în semn de respect, așa că merg direct la om și strâng ferm mâna lui, așa cum mi-a spus mie că trebuie să fac profesoara mea de Intreprindere Simulată. Îi spun ce și cum vreau, că am nevoie de date și că sunt băiat drăguț. Ei, ce să vedeți voi, m-a poftit afară. Mi-a zis să ies afară! Am rămas preț de câteva momente blocat, ca mai apoi să pășesc ca racul înspre ușă. Înainte să dau să ies, mi-a zis că pot să revin după ce scap de sacoșa mea. Am repetat că nu am încercat decât să fiu drăguț.. Bla bla, nimic, m-a dat afară. Așa că, las prostia aia de sacoșă, care sincer vă spun mă incomoda mai rău ca o piatră în pantof și intru din nou, la fel de respectuos. Îmi spune că mă poate ajuta, că îmi pune la dispoziție tot ce am nevoie și încă cu mare drag – fiind mândru că am ales comuna lui să scriu despre ea. Apoi, când situația s-a detensionat de-a binelea mi-a spus că intenționa să nu mă ajute de loc după prima mea încercare, doar pentru că vroia să îmi ofere o lecție: cum că nu toți oamenii pot fi cumpărați. Și mi-a mai spus omul acesta, imaginar ca și povestea mea, că dacă el accepta de la mine gestul meu și eu aș fi acceptat pe viitor de la altcineva același tip de gest și astfel el s-ar fi simțit vinovat pentru propagarea unor astfel de practici care, cum zicea el, nu își au locul. Și uite așa, cu ajutorul acestui om, subsemnatul obține o notă foarte bună pe lucrarea lui, cu specificația profesorului îndrumător că datele au fost foarte bune și detaliate.

Păi, spuneți-mi mie, când o să uit eu întâmplarea asta?! Când?! Cum pot eu mâine să accept să îmi deschid vreodată buzunarul și să îmi închid sufletul, orgoliul și conștiința într-o pușcărie a regretului și a josniciei umane?

Cu respect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.