Craciunul la romani – varianta contemporana, imbunatatita si necenzurata.

2
97

Craciunul la romani – varianta contemporana, imbunatatita si necenzurata. Pe scurt? O chinezarie sclipocita si zaharisita.

Of, imi lipsesc diacriticele. Aveam nevoie de ele azi sa ma fac inteles. In fine, imi cer scuze pentru zgarieturile de pe retina si o sa incerc sa va zic cum vad eu aceasta sarbatoare din prisma omului care nu a mai facut un Craciun romanesc de 4 ani.

Dupa cum am zis, o chinezarie. Eu nu zic ca lumea a uitat ca sarbatorim de fapt Nasterea lui Iisus, nu zic ca au uitat ca e o sarbatoare crestina. Nu merg asa departe si nu vroiam sa gasesc evlavie prin magazinele patriei. Dar zic ca, aceasta sarbatoare, e despre familie, despre liniste, pace, impacare. Sau macar despre bun-simt si cumpatare in cuget si simtiri.

Luminițe sclipocite

Aseara am facut o plimbare cu masina prin Bucuresti. Printre motaieli, vise de scurt metraj si claxoanele unui trafic infernal, mi-au sarit in ochi, la propriu dar si la figurat, luminitele made in China care, initial trebuiau sa trezeasca in sufletele Bucurestenilor spiritul Craciunului. De toate culorile, formele si marimile, asezate pe stalpi, prin copaci, pe la geamurile blocurilor cu adevarat negre de timp, luminitele acestea erau sigurul lucru care ti-ar fi spus ca urmeaza sa vina Craciunul. Zapada innegrita si prafuita, asezata in movile pe langa borduri si pe spatiile verzi dintre sensurile de mers, iti intarea convingerea ca e iarna desi nu pare. Oricum, prognoza meteo data de vreo marmota de pe sticla, anunta ca luminitale si spiritul craciunului vor fi ajutate de un strat de zapada alb, in incercarea de a da sens luminitelor din copaci. Sa speram ca marmotele nu se inseala, altfel , cel putin in cazul meu, spiritul craciunului nu prinde.

Noroc ca ma mai scoate chiciura prinsa de pomi in diminetile reci, aerul rece care imi raceste plamanii si ii umple de iarna, ca altfel nu stiu cum ma adaptam.

In magazine, situatia e si mai critica. Aglomeratie, agitatie, nervi si stres. Poate sunt de vina eu ca vad asa situatia. Insa dupa 4 ani de sarbatori linistite, fara stres, fara agitatie, am o problema cu adaptarea la sarbatorile pur balcanice, in care patosul cu care te fortezi sa simti tine loc de simtirile naturale. Inca o data imi dau seama ca o posibila reintoarcere pe meleagurile copilariei mi-ar fi daca nu imposibila, macar foarte grea. As avea nevoie de timp si poate chiar terapie.

Sunt intr-o perioada de tranzitie. Inca nu sunt 100% adaptat la Belgia dar nici 100% rupt de Romania. Poate ca asa o sa raman mereu. Fara o apartenenta totala la o anumita tara sau o anumita mentalitate. Sufletul meu inca duce dorul acestor locuri dar mintea mea e inca in Belgia, unde lucrurile merg pentru mine exact pe fagasul pe care trebuie sa mearga, mecanice si precise.

Spiritul justitiar cu care am fost nascut nu o sa ma lase niciodata sa ma pot adapta la stilul de viata romanesc. Aici trebuie sa te bati pentru orice, chiar si pentru un loc la coada unei case de marcat. Insa spiritul balcanic, mostenit prin sange o sa gaseasca mereu o problema in linistea si simplitatea sarbatorilor din Belgia. Poate e doar vorba despre tranzitie sau poate asa o sa raman mereu. Important cred ca e pana la urma sa ma bucur de familie, de clipele scurte petrecute cu ei, de amintirile trecute si viitoare si sa incerc doar sa stau mai mult cu ei. Zis si facut. Pa!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAcasa…
Articolul următorAbdicarea unei națiuni

2 COMENTARII

  1. Pai acasa la Falticeni cu siguranta ar fi fost liniste , Bucurestiul a fost din totdeauna agitat si cu siguranta iti amintesti de sarbatorile de iarna de acasa unde se pastreaza inca obiceiurile si unde aveai amici ca mihai taranu, cristian olariu, Gorovei, Iliuta, Croitoru cu care ai crescut si te-ai întrecut în anii cei mai frumoși. Îți recomand dacă dorești să simți Sărbătorile spiritul pe care îl simțeai odată să faci o călătorie în trecut:)

    • Da, cred ca aveti dreptate. Insa acum ca noi stam mai multi plecati din Romania, trebuie sa incercam sa impartim pe toata lumea. Nu ne iese mereu, si asta datorita faptului ca sotia mea e din Fundulea. Tin sa mentionez ca Olariu Cristian este nasul nostru de cununie 🙂 Prietenia noastra chiar este de durata. Ma bucur sa vad ca ati trecut pe aici. A fost o surpriza frumoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.