Drumul spre succes

0
119

Sunt un om pe un drum. Nu mă mint niciodată spunându-mi că undeva pe drum voi cunoaște succesul și sigur nu îmi spun niciodată că undeva pe drum voi găsi fericirea. Sub nici o formă nu pot spune despre mine că sunt un om care își caută fericirea. Asta pentru că eu consider că drumul spre succes e doar un simplu drum pe care alegi să mergi. Succesul tău și fericirea ta nu sunt la capătul unui curcubeu ci sunt la o simplă întindere de mână. Iar dacă atunci când întinzi mâna nu simți nimic, înseamnă că nu ești pe drumul cel bun.

Faptul că azi m-am mutat pe un domeniu .ro a presupus ca, acum ceva timp, să îmi imaginez că voi ajunge să am acest domeniu. Și asta e ceea ce eu numesc drumul spre succes, spre fericire. Azi, după câteva zile în care am tot încercat să fac site-ul să meargă, am gustat încă un pic din succes și sper ca pe viitor să fac și mai mult, însă sincer vă spun, nu prea îmi bat capul cu acest lucru. Fericirea mea e că fac ceea ce îmi place și dacă ceea ce fac o să fie și de succes rămâne de văzut. Între timp sunt doar fericit că pot face asta, mă bucur de gândurile mele, de felul cum ele se aștern în cuvinte, de mesaje, de căile prin care le pot trimite și mă bucur atunci când cineva citește ceea ce scriu.

Acum câteva zile cineva mi-a adresat pe Facebook întrebarea asta: Este Chihaia Dumitru un scriitor? Sau jurnalist ? ori doar asa, pasiune?  Mi-a plăcut întrebarea aceasta pentru că ea a venit din capul locului. Omul vroia să mă cunoască și a pus întrebarea cea mai bună încă din start. În zadar să vă spun acum că răspunsul meu a fost nu.  Nu mă consider nicidecum un scriitor și nici măcar dacă aș scrie mâine 10 cărți, tot nu aș vrea titulatura. Aș vrea totuși să pot să spun despre mine că sunt un pasionat. Îmi place, și dacă nu mi-ar plăcea nu aș investi nici timp și, cu siguranță, nici bani. Așa că, drumul spre succes, așa cum îl văd eu, nu prea există, el fiind doar un drum care, ales cu grijă, ne poate ajuta să descoperim fericirea înainte ca altcineva să te pună pe un piedestal efemer. Îmi doresc să am succes dar nu îl caut; îmi doresc să fiu fericit și sunt.

Și dacă despre Drumul spre succes vreți să vorbim, atunci trebuie neapărat să vedeți acest scurt metraj realizat de Okapi Sound și Universal Music Romania – alți oameni care fac ceea ce iubesc să facă și care prin asta au ajuns să aibă succes.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.