Fara final

1
61

Mă gândeam eu că așa e cu viața asta, numai că nu înțeleg un lucru: de ce când suntem mici ni se implementează un mod de gândire total diferit de cel care trebuie să-l avem, acel mod realist care să nu ne pună în dificultate atunci când lucrurile merg prost. Adică ni se citesc povești în care binele învinge mereu, în care iubirea primează și conduce orice. Ni se prezintă o lume frumoasă, o lume fără poluare, fără ură, fără specii pe cale de dispariție, fără șefi stresați…

Mă duc să dorm. E târziu, și oricum nu rezolv nimic, lumea așa a fost mereu, minciuni mici pentru probleme mari. Oricum o dăm tot acolo ajungem, adică acolo pe marginea prăpastiei unde unii se aruncă și riscă tot, cu șanse ridicate de a reușii iar altii trăiesc mereu cu frică și stau pe marginea ei, cu teama de a cădea si cu șanse mici de a reușii ceva în acel loc periculos.

Pentru mine un loc periculos e marginea prăpastiei, nu departe de ea și nici după ea; acelea sunt locurile cele mai urâte, sunt liniștite, pline de rutină, obișnuință. Departe de prăpastie nu ceri nimic, nu știi ce e frica, esti o persoană care se complace și trăiește în mediocritate. Pe marginea ei ajungi după ce te-ai hotărât că nu trebuie să stai deoparte, să vezi ce e după iar dacă nu sari și rămâi acolo vei fi meru cu gândul la săritură, la ce ar fi fost dacă ar fi fost, și stai și astepți un sfat, și ele vin mereu dar nu te satisfac. În schimb dacă sari poți să scapi de problemele care ți le ridică întrebările. Ai sărit, simți că ești pierdut iar în secunda doi simți că traiești, că orice ar fi in momentul ăla tu traiești. Din momentul ăla nimic din ce a fost nu mai contează, drum de întoarcere nu e. Tot înainte! Distanța până jos depinde de tine și de curajul tău din a face viața ta o prăpastie infinită pentru ca în clipa dulce a morții să simți că ai atins fundul prăpastiei și că ai trecut prin el spre o altă lume, și cu siguranță o să fie o lume mai bună pentru că tu nu treci în neființă, tu treci la alt nivel. Ieșirea spre nivelul doi e acolo jos. Dacă stai cu frica de a nu pierde viața care o ai, în cele din urmă o să realizezi că ai pierdut-o așteptând un semn, așteptând un răspuns de dincolo că ar fi bine, uitând că mereu vezi că alții au riscat mult și au reușit, sau că alții au pierdut tot și s-au ridicat din nou si mai puternici, ca printr-o minune.

Mă uit pe stradă la oamenii de lângă mine și știu că au trecut prin multe încercări. Unii chiar în momentul ăla sunt cu moralul la pământ cautând răspunsuri, rezolvări. Alții merg cu capul sus mândri sau fericiți că au trecut cu bine, alții cu capul în jos triști că nu a ieșit totul cum au vrut ei. Toți acești oameni au în comun faptul că într-o anumită etapă a vieții au fost și ei în situația omului de lângă și în ciuda acestui fapt toți merg înainte, nu vezi unul căzut, unul să zică stop că nu mai poate, excepție făcând cei care hotărăsc să se sinucidă. Nu vorbesc despre aceștia astăzi. Ei au fost poate mai slabi, nu au văzut portița de ieșire. Dar ceilalți, cu rănile lor și cu bucuriile lor sunt oamenii care de multe ori sar fara să știe în prăpastia destinului sperând spre mai bine, spre un final care de fapt nu se concretizează niciodată, moartea fiind doar o altă prăpastie, un alt salt în necunoscut. Un salt întru etern regret sau un salt spre împlinire.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul următorIubirea ?!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.