Iepurașul din diaspora – o campanie ROSA și Știri din Belgia

0
198
Donează și tu!

V-am obișnuit deja cu acest tip de articole. Iar eu m-am obișnuit să mă implic în campanii de tot felul: donații de jucării, donații în bani sau chiar haine și dulciuri. Vă mai aduceți aminte de Delia? Despre ea puteți să aflați mai multe aici. Zâmbetul ei m-a făcut ca azi să am pe acest site foarte multe articole despre diferite campanii de donații din diaspora. A fost un drog și nu mă pot lăsa, nu pot renunța.

Bineînțeles nu aș fi realizat nimic fără ajutorul vostru, al oamenilor care empatizează alături de mine și care donează de fiecare dată din puținul lor. Voi mă faceți să sper că lumea asta mai are o șansă. Poate credeți că exagerez, dar nu, nu este vorba despre 10 euro donați sau despre o jucărie veche. Este vorba despre ce poate face acea jucărie sau acei 10 euro: să pună un zâmbet pe fața unui copil. Ce poate să fie mai frumos decât atât?!

Știu, înțeleg foarte bine, acțiunile acestea nu au nici o influență asupra adevăratelor probleme, acționând doar asupra efectelor sărăciei, nicidecum asupra cauzelor. Dar, să nu fim puerili să credem că sărăcia o să fie vreodată eradicată… Nu, și tocmai de aceea eu nu vreau să salvez Planeta ci vreau doar ca pe Planeta asta să pot să stârnesc un zâmbet.

Ei, ce zici, vrei să mă ajuți să mai trimitem niște zâmbete acasă?! Uite, ocazia perfectă: Paștele ortodox, care se apropie cu pași repezi. Și pentru că în ultima vreme Paștele este asociat de către cei mici cu Iepurașul de Paște, hai să îmbrăcăm faptele noastre într-un costum special de iepuraș și să facem ce ne învață Biblia (nu BOR) să facem: fapte bune, nu pentru că vrem iertare ci pentru că vrem o lume mai bună.

Ce poți dona?

Jucării și haine, atât noi cât și folosite dar care sunt încă în stare bună. Dulciuri neperisabile dar și articole de îngrijire (de exemplu periuțe și paste de dinți). Materiale didactice pentru toate vârstele: caiete, creioane, cărți, jocuri educative, ghiozdane și orice altceva care are legătură cu procesul educațional al unui copil.

Unde poți dona?

Există foarte multe centre de colectare la nivel internațional. Lista locațiilor poate fi consultată aici. În Belgia locațiile sunt următoarele

  • Bruxelles, Magazinul Cămara Bunicii, Rue Leopold I 130, 1020. Contact: Ana Szauska, Tel: 0494 72 81 59, 0468 265 184.
  • Bruxelles, The Why Cafe, Rue Laeken nr 12, Tel: +32 2 201 50 09
  • Bruxelles, Magazinul La Bunicuța, Avenue de la Reine 194, 1000, Tel: 0488 578 898, 02 203 61 31
  • Schaerbeek, Magazinul La Bunicuța, Rue des Palais 179, 1030, Tel: 0486 044 229, 02 203 61 33
  • Namur, Magazinul La Bunicuța, Rue Julie Billart 54, 5000, Tel 0488 578 898, 08 124 16 93
  • Antwerpen, Bakkerij Andries, Zilvermeeustraat 4 Merksem, Tel: 03 645 61 74
  • Antwerpen, Cafe AdHoc, Lamorinierestraat 111, 2018. Tel: 0468 164 578. Program: 9:00 – 15:00, în fiecare zi înafara weekend-urilor.
  • Hoogstraten, Cafe de Nieuwe Buiten, Langenberg 31, 2323 Wortel. Tel: 0487 65 34 05

Mai multe locații și mai multe detalii despre campanie găsiți și pe pagina de Facebook al acestui eveniment: Iepurașul din Diapora.

Transport?

Echipa care s-a format în jurul acestei campanii are deja câteva contacte legate de transport însă nu suficiente. Dacă ai o firmă de transport sau dacă ai loc destul în mașina personală, ne poți contacta pentru a putea duce pachete la una din adresele din link-ul acesta.

Când?

Campania Iepurașul din diaspora a început deja și se desfășoară până după Paștele Ortodox, când vor fi împărțite cadourile – o săptămâna sau două după Paști. Cu cât mai repede cu atât mai bine, pentru că, așa cum am specificat mai sus, nu dispunem de transport la dată fixă. Totuși, noi știm că destinatarii finali, copiii vor înțelege întârzierea iepurașului, știind că acesta vine de foarte departe. Important e ca el să nu vină cu mâna goală.

Și pentru că această campanie a început deja, aș vrea să vă arăt ce am colectat până acum dintr-o singură locație, și anume din Olanda. Mulțumesc Maria și Claudiu Șarpe pentru implicare și pentru că ați reușit să adunați așa de multe jucării. Abia aștept ca ele să ajungă la destinație pentru ca împreună, să ne putem bucura de toată munca aceasta. În poze se văd doar multe cutii și sacoșe, dar ele conțin, printre altele: jucării din pluș, haine de fetițe și băieței pentru vârste între 2 și 14 ani, lenjerii de pat copii, încălțăminte, jocuri constructive, teatru de păpuși mobil, trotinetă, truse cu jocuri pentru băieței și multe altele.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.