În căutarea fericirii uităm ce căutăm

0
68
Imagine de la http://www.humansofnewyork.com/

 

 

“I had a mobile phone and computer store back in Syria. It was completely looted during the fighting. I came here to find work, but I couldn’t afford to bring my family with me. When I left, I kissed my son and told him that I was leaving and I didn’t know where I was going. He was crying so hard that we had to lock him in the house as I said ‘goodbye’ to my wife. I haven’t even met my second son.”
“What are your happiest memories of your son?” Sursa : Humans of New York

 

Citind astfel de povești, am realizat cât de norocos sunt doar pentru că m-am născut în Europa. Atât și nimic mai mult. Sunt norocos că pot să beau liniștit apă potabilă fără să îmi fie frică de cine știe ce viruși exotici, de boli și maladii. Sunt norocos că aerul e curat și că pot să îl respir fără frică. Sunt norocos că am unde să dorm, ce să mănânc și că există locuri unde să muncesc pentru a putea să achit nota de plată a fericirii familiei mele. Sunt mai mult decât norocos, sunt chiar binecuvântat, că am o familie și că ne permitem să râdem și că râsul nu ne provoacă vreo suferință ascunsă într-un zâmbet fals.

Nu apreciem ce avem. Pare un clișeu însă chiar nu știm. Mereu ne plângem de toate câte sunt rele în jurul nostru. Eu, trecut fiind prin atâtea, am început de la o vreme să simt că nu mai îmi pasă. S-a stricat mașina?! Asta e, o fac eu cândva. S-a întâmplat ceva aiurea la muncă?! O rezolv mult mai bine dacă nu sunt stresat. Nimic, dar chiar nimic din ce vine nu mă mai miră, nu mă mai stresează sau măcar să mă facă să zic că viața e grea. Eu chiar am învățat că timpul le rezolvă pe toate dacă, și numai dacă, folosești timpul pentru a face ceva concret împotriva sursei problemei și dacă eviți să te comporți ca vreo divă și să începi să plângi și să te plângi tuturor. NU, asta nu a fost niciodată soluția. Zilnic îmi repet în minte, măcar o dată, că putea să fie mult mai rău și că orice cred eu că e o situație fără ieșire e defapt un alt hop care face ca viața mea să nu fie plictisitoare. Pentru că cel mai mult mi-e frică de o viață trăită în rutină și de o viață în care să aleg să mă plâng în loc să îmi spun că indiferent de ce se întâmplă, eu rămân cu aerul meu, cu apa, cu fericirea mea simplă și frumoasă, pe care unii oameni din unele locuri ale planetei o visează doar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.