Învățăm să scriem din nou

0
74

De curând m-am hotărât să folosesc diacritice în tot ce scriu și ce postez aici. Asta din respect pentru Limba Română, pentru eventualii cititori și pentru mine. La început misiunea părea simplă: căutarea și instalarea unui script care să îmi introducă în softwer-ul calculatorului setările necesare pentru o tastatură în limba Română, ajustarea setărilor tastaturii și o perioadă de acomodare cu noile litere. Hm, așa se întâmplă mereu: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață. În cazul de față mă lovesc de două probleme mari. Prima și cea mai dificilă problemă e aceea că tastatura în sine este una pe care nu sunt imprimate aceste caractere cu diacritice, fiind de tip qwerty, model americănesc ca să zic așa.  Apoi o a doua problemă e aceea că, înafara scrisului de mână și a lucrării mele de licență, eu nu prea am folosit aceste caractere în prezența mea on-line. Recunosc fapta și nu o regret. Bineînțeles că aș fi vrut să le folosesc dar nu am făcut-o… Până acum. Mi-am propus însă ca acest blog să fie în limba mea maternă așa că gândurile care se înghesuie în mintea mea pentru a ieși prin articulațiile degetelor vor trebuii să aibă răbdare și să aștepte până când aceste degete vor reuși să găsească tastele corecte. Aveți milă și voi cu mine când o să mai găsiți câte o scăpare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.