Motivarea de care ai nevoie Lunea

6
89

Știți pozele alea de pe Facebook, alea de apar în fiecare luni dimineață și care sunt dovada faptului că suntem un popor de leneși? Hai, poate exagerez eu, dar ăștia de postează pozele alea sunt, dacă nu leneși cu trupul, măcar cu mintea sunt sigur. Nu am eu nimic cu ei, nu sunt aici să atac o categorie de oameni care oricum nu prea mă interesează, dar ca și situație dată, trebuie să mă întreb, cum naiba să îți începi ziua sau săptămâna în halul ăla de deplorabil?

Situația mea, total diferită de a celor ce își plâng zilele de luni. Ora 6 dimineața, telefonul sună o fracțiune de milisecundă, fără să îi ofer șansa să își cânte măcar prima notă. Cel mai mult la diminețile mele îmi place când pot să apăs pe DISMIS –  cuvânt scurt, imperativ și care parcă trimite starea de somn direct în lumea viselor. Sar din pat, sau uneori de pe canapea, dacă seara am stat mai mult la calculator, și o tai direct la baie – siesta. Aici, timpul se dilată, e întru totul al meu, sunt stăpânul lui și nu mă grăbesc. Oricum, încep munca la 7 jumătate, așa că știu exact de ce mă trezesc așa devreme. Apoi, fără să beau decât poate o gură de apă, mă îmbrac și sar în mașină sau pe Rockrider 540 de la B`TWIN – dacă chiar mă simt în formă și vremea e bună.

Ajung la muncă și fără măcar să îmi dau ghiozdanul jos, mă duc țintă la mașina de cafea: o clătesc, îi pun cafea 3 linguri mari, și o pornesc – știu că la ora aia sunt primul, așa că am ocazia să o fac așa cum vreau eu. Mă schimb în hainele imprimate cu sigla firmei, îmi pun pachetul pentru amiază în frigider și numai bine sună și aparatul de cafea anunțând ceea ce mirosul îmi spusese deja – cafeaua e gata.

Soarele iese din colțul ferestrei, încep să vină colegii, toată lumea veselă, chiar dacă uneori știm că e o zi mai plină. Nu contează, grijile acestea sunt pentru după ora 7:30, chiar dacă uneori ele mai vin și acasă după noi, vrând nevrând.

Ora 7:20, mă ridic de la masă, spăl ceașca de cafea, o pun în vestiar și mă îndrept către camera de control unde trebuie să pontăm înainte de 7:30, deși munca o începem oricum cu încă o întârziere de vreo 5 minute, timp în care ne salutăm cu tura de noapte, ne povestim una alta, meciul de aseară sau starea vremii – banalități frumoase și colegiale.

Începem munca, iar pe la 8 intră val vârtej și șeful, care prin intrările astea încearcă numai să stabilească ierarhia, că oricum fiecare are treaba lui și nimeni nu se bagă peste.

Așa că, întorcându-mă la pozele deloc motivante pe care le văd pe Facebook, lângă cafeaua mea perfectă, chiar nu le înțeleg rostul. Poate că da, ai o stare nașpa în ziua aia, dar treci peste, bucură-te că o ai. În ultima clipă din viața ta îți vei fi dorit să mai ai măcar o clipă, o zi părându-ți-se o infinitate de timp. Așa că bucură-te de dimineață, de soare, de cafea, de oameni, de clipă, de tine care ai încă o zi și încă o șansă să faci ce tot ai promis că o să faci. Starea ta de turkish delight nu face decât ca un alt om, slab de suflet, să înceapă să împărtășească sentimentul. Și atunci, păstrează-ți delight-ul pentru tine și plânge-ți de milă cât vrei la tine acasă, la umbra draperiilor trase, prin care nici soarele și nici speranța nu pot trece.

Bună dimineața, prieteni de peste tot!

 

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.