Primăvară Românească la Bruxelles

1
245

O tanti de pe Rombel, cerea 300 de semnături pentru înființarea unui SRL Ortodox pe lângă Charleroi, că vezi Dumnezeu s-a uitat cu tristețe și a văzut durerea din sufletul celor care trebuiau să străbată mai mult de un colț de stradă până la cea mai apropiată Biserică, fapt care în România e doar un mit, în care nu crede nimeni. Ei, când să îi spun și eu ceva, femeia a șters postarea și m-a lăsat cu vorba în gură, punând sângele meu în mișcare mai ceva de cum reușește cafeaua asta de lângă tastatură să o facă… Așa că m-am supărat pe evoluție și m-am supărat pe meteoritul care a exterminat dinozaurii și m-am apucat să scriu postarea asta, în care o să îmi spun of-urile toate câte s-au strâns ieri la Semi-Primăvara Românească de la centru. Și zicând acestea, știu vreo două persoane care acum și-au pus mâinile în cap, crezând că cine știe ce o să mai zic.

Semi-Primăvară, substantiv la genul feminin, care arată că Primăvara de ieri a fost așa, o primăvară mai cu dinți, dar care per total s-a comportat frumos față de organizatori. Pe la începutul festivalului a mai plouat, a mai stat, așa cât să nu te fugărească acasă. Însă vremea s-a îndreptat de-a binelea și pe partea asta, nimeni nu poate să se scuze că vremea nu a ținut cu noi, că Dumnezeu nu a fost Român și alte alea.

Când merg la evenimentele românești din Belgia, merg în special să cunosc oameni noi, să mă văd cu cei pe care îi cunosc deja dar și să văd, cu ochiul meu critic, ce și cum s-a făcut. Trebuie oricum recunoscut faptul că nu e ușor să organizezi un eveniment în centrul capitalei Europene și să aduci atâția oameni din atâtea regiuni ale României. Te mai lovești de chestiuni la care poate nu te-ai gândit, poliția îți mai ridică un autocar, oamenii întârzie, grătarul nu arde cum trebuie…știți voi, orice om, cât de gospodar ar fi el, tot mai pățește câte una. Dar, important e că au fost gazde bune, cu intenții frumoase și cărora trebuie să le respectăm munca și dorința de implicare. Orice altceva e doar praf de tobă și nu merită adus în prim plan, atâta timp cât avem deja de-a face cu o comunitate românească puțin cam împrăștiată. Eu personal mulțumesc doamnei Carmen Draghici Hopartean și soțului dumneaei pentru inițiativa frumoasă dar țin și să îi transmit că sper mult pentru viitoarea ediție să reușească să schimbe formatul așa cum ea își dorește. Nu contează dacă vine un nume mare ca Voltaj sau nu, contează să avem un mesaj și contează ca el să ajungă nu doar la românii din Belgia dar cel mai important el trebuie să ajungă la belgieni, pentru că ei au nevoie să vadă și această latură a noastră.

Dar hai să trecem la picanterii că pleacă publicul. Invitații au fost oameni frumoși, talentați și care, au oferit culoare scenei. Cel mai mult, dintre cei de pe scenă, mi-a plăcut de grupul Zamfira – un grup de dansatori și interpreți români, care locuiesc aici în Belgia și care în timpul lor liber se întâlnesc și exersează diferite tipuri de dansuri din diferite regiuni ale României. Sunt un grup folcloric aflat la început de drum dar care prin muncă și devotament au dovedit că se pot face și lucruri frumoase aici în Belgia. Zamfira este în căutare de noi membrii, în special băieți, și dacă te tentează, întreabă pe grupul lor de pe Facebook, sunt sigur că se vor bucura să primească oameni noi. Îi felicit nu numai pentru prestație, dar și pentru munca lor. Foarte frumoasă inițiativa.

Apoi, Daniel Iancu, un român cu multe păreri pe care le cântă în folk, și o face bine. Mi-a plăcut! Când aveți ocazia, să mergeți să îl ascultați. Sper să mai vină pe aici prin Bruxelles, pentru că ieri nu am putut să fiu chiar foarte atent la scenă, umblând de colo colo să vorbesc cu lumea.

Însă cei mai frumoși oameni nu i-am cunoscut pe scenă ci în public și printre standurile care reflectau nu doar tradițiile, obiceiurile, hainele sau arta olăritului, ci reflectau o cultură care aduce valoare Europei, o cultură care stă să fie descoperită. Încă sunt mulți străini care nu ne cunosc țara, și care se miră de cât de gustoasă ne este mâncarea, care sunt curioși și la care curiozitate e de datoria noastră să răspundem.

Așa l-am cunoscut pe Sorin Tisa, un maestru artizan care prin lucrările lui încearcă să arate frumusețea cu care România a fost înzestrată. A fost prin multe locuri, în multe țări, unde și-a prezentat lucrările, dar în Belgia nu i-au plăcut pișoarele publice, asta pentru că sunt prea deschise, nefiind toalete publice, așa cum a văzut prin alte părți. Despre târgurile de genul acesta, omul acesta are o singură părere: un loc unde se strânge multă lume și puțini oameni. Omul, original atât în ceea ce face cât și în ceea ce zice. Avea o poveste pentru fiecare lucrare a lui. Într-una din ele, cu ghinde la bază și cu o pasăre în vârf, mi-a spus că a vrut să transmită faptul că puterea e un atribut care te poate elibera. Nu a spus-o chiar așa, povestea era mult mai frumoasă. Când îl mai vedeți, stați de vorbă cu el.

DSCN4357

Apoi, am întâlnit un ELF, foarte fericit să vorbească despre munca lui. Un ELF cu foarte multă răbdare, dexteritate dar și cu un ochi foarte bine format pentru frumos. Elful acesta, pe numele său de om Istrate Loredana Florina, a găsit un mod inedit de a face cunoscută flora României, din care ea cu pasiune culege exemplare pe care le transformă în podoabe cu suflet, după cum singură spune despre ceea ce face. Nu m-am putut abține și i-am cumpărat o pereche de cercei soției, o pereche cu Flori de Nu-mă-uita, plăcându-mi numele florilor dar și faptul că ele au devenit în a doua lor viață un mod de a spune soției mele că o iubesc. Puteți face cunoștință cu arta ei pe pagina de Facebook, ELFiarmaroc. Vă spun, merită să aruncați un ochi acolo și chiar să și cumpărați, pentru că ăsta e singurul mod în care putem să încurajam un Elf atât de talentat și care ne face cinste pe unde merge.

Mi-a mai plăcut să vorbesc și cu unul din membrii trupei Zamfira, Thomas Neveu… Da, da știu, am spus că e o trupă românească de folclor, știu, dar au și un francez printre ei. Spun francez dar omul ăsta e mai român decât mulți alții care au buletin românesc. A ajuns la urechile mele zvonul că au un membru francez în trupă și cum l-am prins singur prin piață l-am luat puțin la întrebări despre ce anume îl motivează pe el să facă ceea ce face. Am fost plăcut surprins să descopăr că omul ăsta e pur și simplu îndrăgostit de România și atunci când îmi vorbea de țara mea, o făcea într-un mod atât de frumos că mă făcea să mă simt prost gândindu-mă că eu nu am o părere chiar așa de bună despre țara mea. Ce nu prea am înțeles la el, a fost părerea legată de câinii de prin orașele românești, despre care el crede că deși sunt un pericol, ei sunt totuși un element aparte al României, cu care nu neapărat putem să ne mândrim dar pe care nu trebuie să încercăm să îl corectăm foarte mult. Cred că se referea la sterilizare dar nu neapărat la înlăturarea lor de pe străzi. Nu pot spune că îl contrazic aici, dar e totuși o idee că un turist poate vedea în câinii aceia vagabonzi un element interesant de observat. Ce nu i-a mai plăcut la România a fost că ea își dorește prea mult să fie în pas cu Europa și că prin aceasta își pierde identitatea și valorile pe care el nu le-a mai întâlnit nicăieri în Europa, nici chiar în Franța. Aici da, îi pot da dreptate. Dar nu suntem oare noi generația copy/paste? De aici pleacă robotizarea și sistematizarea unui popor: prima oară îi înlături elementele de originalitate, îl faci plat, îl duci la același nivel cu tine și mai apoi îl cucerești cu Coca-Cola, gumă de mestecat, pișoare stradale deschise și cu străzi curate pe care se plimbă oameni murdari. Un super om, sper să îl mai întâlnesc să mai stăm de vorbă despre ce mama ei de treabă îl face pe el să fie nostalgic atunci când vorbește de România mea. Oricum, el m-a făcut să înțeleg că România e o țară care se vinde singură, care nu are nevoie de mari strategii și proiecte de turism. România are nevoie doar să își deschidă căile de acces și să îi facă curioși pe străini. Atâta tot, apoi restul sunt sigur că o să se întâmple de la sine. Turismul nu cred că e o chestie pe care să o construiești: ori îl ai, ori nu. Noi îl avem, dar nu îl dăm la nimeni.

M-am lungit mult și nu v-am spus că am avut ocazia să îl întâlnesc pe maestrul caricaturist Ștefan Popa-Popas. A trebuit să aștept un pic, dar a meritat, alegându-mă cu o caricatură pentru care drept să vă spun țin să-i mulțumesc, chiar dacă maestrul a fost atât de drăguț să mă facă mai frumos decât sunt în realitate. Poate că a făcut asta pentru că i-am spus că am observat în trusa lui că radiera este nou-nouță. O să vă mai vorbesc despre episodul acesta într-un articol viitor.dsc_0092

Cam asta a fost Primăvara Românească văzută de mine. V-am spus, mi-a plăcut foarte mult, a fost peste așteptări, chiar dacă trebuie să recunosc că ajuns acolo, eram puțin dezamăgit, poate din cauza vremii, poate din cauză că piața era încă goală… Nu știu, dar după o zi petrecută printre oameni frumoși, cred că orice altceva s-a pierdut în extra informație care nu a meritat atenție. Bineînțeles, oricând e loc de mai bine, dar de ce să fim cârcotași când știm foarte bine că ne cam lipsește spiritul de voluntariat și ne cam dăm greu să punem umărul să ajutăm. Vrei să ajuți, ridică mâna sus pentru că oricând e nevoie de idei sau de oameni cu inițiativă.

Îi mulțumesc lui Marian Baciu pentru poze, asta pentru că eu, la ce fotografi am văzut pe acolo și ce poze erau expuse, am avut o jenă așa să îmi scot Nikon-ul meu Coolpix 🙂

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.