Rombel – ecosistem atropogen

0
420

Avertisment: articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare, adică cu seriozitate.

Bine de știut!

Termenul biocenoză reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale și animale, care interacționează între ele și care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biotop, formând cu el un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structură și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației. Biocenoza și mediul ei de viață (biotopul) formează un tot unitar, ecosistemul. (Cu asta am trimis deja la somn pe neavizați)

Rombel ca și ecosistem.

În orice ecosistem aveam o specie dominatoare (nu în număr neapărat cât în grandoare). În cazul Rombel, această specie se numește „administrator”. Aceștia, încearcă, prin metode nu tocmai invazive sau care să pună în pericol ecosistemul, să mențină o oarecare ierarhie și o oarecare ordine printre organismele, vegetale sau animale, care viețuiesc în acel ecosistem, știindu-se deja că cel mai mare dușman al unui ecosistem este chiar el, dacă și numai dacă i se asigură mediul propice pentru autodistrugere. Iar mediile propice se formează ca ciupercile după ploaie.

În acest ecosistem pluri-pixelat insular, mai trăiesc o serie de viețuitoare dar care sunt doar megabiți inofensivi dar vitali pentru ecosistem:

  • solitarul – specie de user care e activ dar care preferă să trăiască retras mijind doar privirea spre noi, făcând laba ștreașină deasupra ochilor pentru a putea să ne privească fără să nu îl usture ochii.
  • bisericosul – sau ăla care nu poate decât dacă își face o bisericuță, în caz contrar riscând să devină solitar.
  • soldații – spre deosebire de administratori aceștia mențin ordinea în mod instinctiv, nefiind motivați de sentimente de preamărire, nedorind prioritate la împerechere sau mâncare – îi vedem activi la orice dezbatere, apărând ecosistemul și sugerând corecții.
  • individul alfa – un administrator wanna be, este primul care se hrănește cu cadavrul unui comentariu răutăcios, centrat pe defăimare. Este redus la tăcere doar de o baterie slabă la telefon sau, după caz, de soț/soție.
  • vegetativul – nimeni nu îl știe, el nu știe pe nimeni, se naște ca număr, moare ca mit.

Și pentru că un ecosistem este format din relațiile dintre acești indivizi avem:

  • relații intraspecifice – de reproducere și de concurență, detaliile fiind de prisos.
  • relații interspecifice – cooperare, parazitism și neutre.

Dezvoltând puțin ideea, realizăm că parazitismul unora dintre indivizi este o relație de scurtă durată, biotopul format respingând de obicei pericolele în timp util, făcând cumva ecosistemul Rombel să dăinuie în timp, deși „cercetători” cu state vechi cântă prohodu la orice seism conversațional. În ce privește relația interspecifică de cooperare, ea reiese din faptul că între indivizi, indiferent de regn, bisericuță sau ierarhie, se pot lega relații din care unul sau altul are ceva de câștigat: informație cu precădere. Acest tip de relații, de cooperare, stau la baza ecosistemului și îi conferă stabilitate. Bineînțeles, se înregistrează și cazuri când cooperarea e țeapă dar, așa e în junglă, indivizii păcăliți grupându-se de multe ori în bisericuțe semi-independente de ecosistemul principal.

Factorii care acționează asupra ecosistemului sunt de mai multe feluri: abiotici, geografici, mecanici, fizici și chimici. Adică, dacă o să te trezești că lipsește chimia din relația ta cu Rombel, e posibil să fie vorba de o perioadă turbulentă la nivel socio-cultural (prin asta am trecut și eu).

Aș atrage însă atenția asupra unui factor abiotic foarte important: poluarea. După cum bine știm, poluarea este un factor nociv, indiferent că ne referim la regnul animal, vegetal sau cel al procariotelor (avem cu toții bănuieli că există și de aceștia printre noi). Poluarea pe Rombel este în special datorată administratorilor care, fără intenții rele, greșesc crezând că ecosistemul se poate apăra singur împotriva poluării. Da, Rombel, poate scăpa de viruși, ei alegând de obicei să plece singuri, dar, spre deosebire de aceștia poluarea necesită intervenții minore, ici-colo, în punctele aparent neesențiale: cenzura!

Cenzura într-un ecosistem este greu de imaginat, aproape imposibil. Nu obosiți rețeaua, nu există definiții pentru așa ceva. Însă, cenzura poate fi benefică în anumite circumstanțe: în conflictele dintre indivizii din interiorul ecosistemului și conflictele dintre ecosistem și lumea rea și dușmănoasă din afara lui care își imaginează că pe Rombel a izvorât râul nesecat al libertății de exprimare prost înțelese. Bem, râdem și ne distrăm împreună dar nu suntem la birtuțu`din pădure. Să ne înțelegem, ecosistem insular înseamnă că Rombel e o insulă, voi naufragiați: dacă vă primește în trib e pentru că ești ori o buruiană specială care o să facă ce fac toate buruienile respectabile, ori pentru că ești un individ sociabil și politicos, care dă bună ziua și se descalță de caracter înainte să intre cu mocirla prin sufragerie.

Cât despre viruși, numai de bine, niște răceli de sezon, care vin și pleacă. Repet: vin și pleacă, pleacă și vin. Ei sunt benefici în măsura în care aceștia ne testează punctele slabe, le scot în evidență și apoi mor lăsând în urmă un ecosistem mai puternic.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.