Se caută semnături! Ce spune însă Legea?!

0
97

Anul 2019 rezervă României două sesiuni de alegeri, prima pentru Parlamentul European, în luna mai, iar a doua pentru alegerea președintelui țării, undeva la sfârșitul anului, probabil noiembrie.

Astăzi însă trebuie să vorbim despre alegerile pentru Parlamentul European. Spun „trebuie” în primul rând pentru că luna mai e deja la orizont, dar și pentru că alegerile pentru Parlamentul European au un aspect aparte în ceea ce privește listele de candidați ale partidelor sau alianțelor politice dar și a independenților. 

Mă refer aici la listele de semnături de susținere a ambelor variante – candidați din partea partidelor politice, respectiv independenți. Să vedem, înainte de orice altceva ce spune Legea, atât cât ea mai există și mai funcționează încă în România. 

Legea nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată.

ART. 18 (1) Un alegător poate susţine un singur/o singură partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidat independent. (2) Lista susţinătorilor constituie un act public, sub sancţiunea prevăzută de art.292 din Codul penal. În finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declaraţie pe propria răspundere, prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor. Modelul listei susţinătorilor şi cel al declaraţiei pe propria răspundere sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Așadar, un susținător, adică dumnevoastră, omul cu bune intenții, poate susține/semna doar pentru un singur partid sau pentru un singur candidat independent. În caz contrar, se aplică Art 292 din codul Penal, care spune unele ca acestea:

Art. 292 Falsul în declaraţii

Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Nici pe departe nu vreau să sperii pe nimeni. Este foarte important să semnați, pentru că așa funcționează democrația… Cel puțin așa funcționează la noi – în multe alte state europene listele de semnături ori nu există ori se cer un număr simbolic de semnături. 

În România, un partid politic sau o alianță politică are nevoie de, nici mai mult nici mai puțin, 200.000 de semnături,  pe când un independent de 100.000 de mii de semnături. Așadar, da, semnați pentru cineva, este nevoie de sprijinul dumneavoastră, însă faceți-o cântărind bine oferta electorală și mai ales, semnați doar o singură dată.  După cum am arătat legea este destul de aspră în acest sens. 

Într-adevăr, vorbim de un număr imens de semnături. Și totuși, dacă e să ne uităm la europarlamentarele din 2014, vedem că au fost partide, respectiv oameni, care au reușit să adune aceste semnături și să acceadă astfel pe lista candidaților. Vorbesc aici de numere impresionante, de-a dreptul uluitoare, la care până și CpF s-ar rușina:

În anul 2014 au fost înscrise în cursă 15 partide (din care doar 5 au reușit să facă pragul de 5%) și 8 candidați independenți (din care doar unul a făcut pragul). Matematica e simplă: 15 partide înmulțit cu 200.000 este egal cu 3 milioane de semnături la care adăugăm 800.000 de semnături de la candidații independenți și obținem așadar, grosso mondo, 3.800.000 de cetățeni care se presupune că au semnat, o singură dată, pentru susținerea unuia sau a altuia. Luați în calcul și faptul că toți cei implicați au strâns mai multe semnături decât cere legea, pentru simplu fapt că nimeni nu ar fi riscat să iasă din cursă pentru câteva semnături anulate din varii motive, dar și că au mai fost alte partide și alți independenți care au strâns semnături dar au fost respinși. În fine, adunând de peste tot semnăturile au reieșit atunci un număr de 6.591.000 de semnături.

Acum, nimeni nu spune neapărat că acele 6,5 milioane de semnături nu au fost pe bune (deși nu țin minte să mă fi tras nimeni pe stradă de mânecă să mă invite să semnez), nici că oamenii au semnat de două ori, sau că s-au făcut cine știe ce fraude…Nu, să spunem că au fost pe bune. Reies însă 2 întrebări: cum strângi 6,5 milioane de semnături în 3 săptămâni și un pic, atât cât e termenul, în așa fel încât să nu bată la ochi faptul că nu e pe bune, și, a doua întrebare, cum verifici 6,5 milioane de semnături?! 

Ei bine, răspunsurile sunt greu de aflat, dar consecințele acestor absurdități se revăd în chiar calitatea oamenilor care au câștigat atunci acele 32 de locuri din parlamentul european. Fără să insist prea mult, dar vă provoc să numărați câte nume, din cele 32, cunoașteți. Eu unul am numărat 9… Doar 9 europarlamentari mi-au spus ceva în acești ultimi 4 ani. Restul până la 32 se ascund în anonimitatea funcției, mijind ochii către următorul mandat. 

Așadar, revenind la subiect, cred că e important să semnăm, pentru că doar semnând pentru oamenii pe care chiar îi apreciem putem să contracarăm cumva aparatul acela, mașinăria aceia imensă care poate da atâtea semnături într-un timp atât de scurt și al cărui randament se observă în cei 9 europarlamentari ale căror nume le știam pe dinafară, fără să apelez la Alexa sau la Google.

Da, poate undeva în viitor, cine știe, poate chiar în timpul vieții mele, vom putea să modificăm această lege absurdă și să ne aliniem la țările cu democrații funcționale, renunțând la aceste cifre absurde și nefolositoare, lăsând pe cetățeni să facă trierea candidaților direct la urnă, și nu pe stradă, în biserică, în școli, sau mai știu eu pe unde te prinde vreun voluntar să te controleze la semnătură. Pentru că, ce fel de democrație este aceea care blochează accesul individului la funcții de conducere a cetății, folosindu-se de cerințe și cifre artificial create pentru a putea menține reformarea clasei politice la stadiul de ideal nerealizabil?

Pentru studiu ulterior, redau aici, spre folos generațiilor viitoare, recomandările Comisiei de la Veneția cu privire la codul bunelor practici în materie electorală. Pentru acest mai rămâne cum au stabilit diverși politruci. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.