Statutul unei societăți românești noi unde un Dacian e exponentul acesteia. O utopie?!

0
247

Această generație a învățat să nu facă nimic pentru ea însăși, doar să aștepte super-eroi, cum ar fi Batman, Spider-Man sau Ironman, care să lupte pentru ele. Mai nou ne-am găsit un super-erou în persoana lui Dacian Cioloș. În esență, această Românie de azi este plină de copii de 5 ani care așteaptă de la cei mai mari să rezolve ce ei nu pot încă, așteaptă de la zâne să le aducă magie în lumea lor unde orice e posibil. Scopul cu care ne trezim dimineața, speranța care ne adoarme noaptea?! Numerele câștigătoare la Loto, o moștenire, un pont gras, o portiță deschisă spre rezolvarea unei probleme de care nu ne ocupăm destul, un geamantan plin de euro care să ne pice din cer direct în cap… Și măcar de ar cădea, poate așa ne-am trezi la realitate.

Nu avem nevoie de un Dacian Cioloș decât doar dacă el este exponentul majorității românilor, altfel el riscând să sfârșească tragic ca unul care s-a născut într-o lume care nu era pregătită să îl primească. Puterile lui supra-omenești, expuse în platforma 100 sunt mantia care îl fac să zboare deasupra a tot ce avem azi în elita politică a societății românești. „Criptonita” care o să îl distrugă?! – o societate bolnavă, mediocră, slab educată și gata să își urmărească binele imediat sub forma unei mite electorale deghizate în ulei sau într-o țuică de prune care nu a văzut prune în viața ei, la un birt din cine știe ce coclau. Nu, nu fac uz de un stereotip , nu cad în derizoriu ci vorbesc despre o realitate care o să ne izbească frontal în seara zilei de 11 Decembrie.

Și totuși, orice erou are o soartă dramatică, plină de suferințe și de lupte care nu se văd, nu doar cei de pe sticlă. De fapt soarta super-eroilor e să moară, făcând sacrificiul suprem arătându-ne că se poate și altfel. Patologia societății noastre e că am căutat mereu să aducem ca lideri oameni care nu erau exponenți ai societății, am căutat să aducem oameni care sunt așa cum ne-am dori să fim și noi înșine. Dar noi continuăm să ne trăim viețile în mediocritate, plătind șpagă, cerând șpagă, întinzând plicul, aruncând mizeria pe străzi și alte astfel de comportamente care ne displac, pe care le condamnăm sus și tare la un pahar de vorbă cu vecinul, dar la care apelăm noi înșine fără jenă când e de „rezolvat” o problemă în dulcele stil românesc, de care de multe ori ne arătăm mândri.

Atașamentul nostru față de acești oameni super-eroi vine din nevoia noastră acută de a avea persoane integre în poziții de putere, vine din credința noastră că salvarea vine stând în genunchi, rugând cerul să ne salveze.

Caracteristicile super-eroului Dacian, cum ar fi integritatea, moralitatea, spiritul de sacrificiu în scopul Binelui, par a fi diametral opuse comportamentului liderilor partidelor politice de pe la noi. Liderii actuali sunt mai mereu implicați în scandaluri de corupție și înțelegeri bazate pe câștigul personal iar când un om vine și ne prezintă o alternativă îl urcăm pe un piedestal, îl facem chip cioplit ca să folosesc o formulă pe înțelesul tradiționaliștilor, îl folosim ca imagine în campanii electorale și ne punem toată încrederea în el pentru ca noi, restul, să putem să continuăm să fim cine suntem. Iar drama lui Dacian chiar asta o să fie: faptul că o să realizeze că românii nu au nevoie de o platformă a liderilor ci de o platformă a românilor, un program step-by-step pe care să îl urmeze, un program ca cel al alcoolicilor anonimi: cum să te abții de la a da mită, cum să înveți auto-critica, cum să vorbești cu funcționarul public, cum să nu te lași bătut când îți sunt încălcate drepturile, ce să faci când aleșii locali nu își respectă promisiunile, ce să faci când vinul care îl bei nu e vin, cum să respecți, cum să ceri respect, cum să dai bună ziua, cum să fi liber fără să încalci libertatea altuia, ca în cele din urmă să ajungi chiar tu un super-erou.

Schimbările majore ale unei societăți nu au venit niciodată de sus în jos. Când omul de rând o să refuze să mai trăiască în mediocritate, când o să înțeleagă că puterea e la el, abia atunci vom avea parte de o însănătoșire a societății. Până una alta, acest act, acest episod din serialul „an electoral” e doar o cale spre o dramă cu final pe 11 Decembrie, zi în care o să realizăm că a murit un super-erou, că de fapt e imposibil pentru un singur om să de-a tonul schimbării, că e imposibil ca un singur om să reușească într-un singur an să facă tot ce nu am făcut noi înșine o viață de om: să ne punem destinele înapoi pe șinele care să ducă toată România spre progres, spre un viitor mai bun.

O adevărată „revoluție”, o adevărată schimbare o să vină prin politici coerente și strategii comune susținute pe termen lung. Cât timp căutăm un nou Corneliu Zelea Codreanu, un nou Brătianu, un nou Kogălniceanu, pierdem din vedere faptul că de fapt ceea ce avem nevoie ca și societate e să realizăm că o comunitate sănătoasă se naște doar când realizăm că fiecare din noi e bolnav și că scopul comun nu se poate realiza fără aportul individual.

Da, este adevărat, avem nevoie de modele, dar cât timp îl avem pe Cioloș zilele acestea ca un om care stă mai bine în statistici decât multe partide, înseamnă că modelul ideal îl avem deja creat în mințile noastre. Deci ce ne lipsește nu este modelul de urmat ci dorința sinceră de schimbare, dorința fiecăruia dintre noi de a fi parte din schimbare. Și poate avem nevoie de un set de reguli ale noastre, ale cetățeanului, un set de reguli care să vină în sprijinul omului dornic de schimbare. Un decalog al politicienilor avem deja, făcut de super-eroul Dacian, rămâne ca pe ei să-i facem să îl urmeze pe acela, urmărind noi înșine un regulament al nostru, în cele din urmă rezultând o societate sănătoasă condusă de lideri sănătoși. O societate bolnavă condusă de un lider sănătos e o utopie, e valiza de bani care nu cade din cer, e biletul necâștigător la Loto.

Așadar, printează lista aceasta, pune-o pe frigider, pune-o lângă calendarul ortodox, sau undeva în ochii tăi și întreabă-te zilnic dacă tu faci ceea ce ceri de la politicieni să facă pentru tine, întreabă-te dacă societatea poate căpăta un alt contur, când indivizii ei nu se încadrează în imaginea pe care ne-o construim. Abia apoi alege din listă cum vrei tu să trăiești. Societatea se va modela după tine.

  • Ești cetățean român iar identitatea ta ca și cetățean transcende orice alte aspecte legate de gen, profesie, religie, etnie, nivel de studii, nivel social sau origine geografică.
  • Un român apreciază mediul său înconjurător, îl respectă, și înțelege că strada lui, orașul lui, satul sau muntele lui îi sunt casă lui și copiilor lui. Nu e vorba numai de a nu arunca un gunoi pe stradă ci de a înțelege că un om interacționează prin toate mijloacele cu mediul înconjurător și că natura comportamentului personal influențează atât comportamentul celorlalți oameni din jur cât și a mediului în sine.
  • Românii trebuie să înțeleagă că ei dețin puterea și că sunt datori să și-o exercite. Un om neimplicat nu e un „outsider” ci e un om care se implică prin nepăsare iar asta este o decizie, una care ne afectează pe toți.
  • Un român votează, știind că votul e instrumentul cel mai la îndemână prin care el își poate aduce aportul și viziunea în bunul mers al țării. Votul însă e și o promisiune a cetățeanului care se angajează astfel să fie atent la cum și-a desfășurat activitatea cel pe care l-a votat și cum și-a îndeplinit promisiunile făcute.
  •  Un român își caută dreptatea știind că are legea de partea lui. Un român este perseverent și luptă cu sistemul dacă consideră că i se încalcă un drept.
  • Un român nu confundă politica cu politicienii. Politica este o știință iar politicianul practicantul ei. Când practicanții nu dau randament știința nu evoluează.
  • Un român înțelege că este de datoria lui să se informeze corect și că trebuie să își filtreze sursele de informare în așa fel încât să nu cadă pradă dezinformărilor. A discerne informația este noul instinct de conservare. Astfel, verificarea surselor, confruntarea lor și eliminarea celor care ne-au oferit motive de îndoială face parte din datoria nostră ca și cetățeni. Dezinformarea e o armă! 
  • Un român știe cum funcționează diverse instituții și nu acceptă ca fiind normal să plătească sau să ceară mită, șpagă sau orice alt fel de atenție și este conștient că asemenea obiceiuri sunt cele care stau la baza problemelor cu care se confruntă de fiecare dată când apelează la un serviciu. Aceste practici s-au dezvoltat în timp iar pentru eradicarea lor este nevoie de și mai mult timp pentru a putea să dezobișnuim și să curățăm sistemul de astfel de practici care încetinesc accesul cetățenilor la servicii publice.
  • Un român este exigent și în același timp politicos față de personalul medical.
  • Un român este mai exigent cu el însuși decât cu cei din jurul lui, fiind conștient de puterea exemplului.
  • Un român este independent și își cultivă această stare în mod continuu, înțelegând că o societate nu poate funcționa cu indivizi care așteptă să fie mereu ajutați, sprijiniți, asistați.

Dificil?! Cer eu prea mult? Sunt naiv să cred că se poate? Aș îndrăzni să spun că nu. Atâta timp cât asta așteptăm de la lideri, înseamnă că ne dorim o schimbare. Poate folosesc din nou un stereotip, o maximă care pare banală, dar poate care trebuie din nou analizată, purtată cu noi în gând zi de zi, trecută prin filtrele de valori ale fiecăruia: să fim noi schimbarea pe care tot o așteptăm și o cerem. Să cerem schimbarea să vină din noi, abia mai apoi de la lideri. Poate că abia asta ar fi soluția.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.