Târgul Mărțișorului

0
67

O legendă, veche de când lumea, povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

Rombel și comunitatea românească din Belgia nu au uitat nici ei de această tradiție și au dorit să o sărbătorească împreună, descoperindu-se unii pe alții, interacționând și schimbând între ei clipe care nu trebuiesc uitate, așa cum nici legendele nu sunt. A fost un eveniment în stilul Rombel: simplu, care lasă mână liberă oamenilor și care te invită să participi activ, fără o organizare strictă care să împiedice interacțiunea naturală dintre participanți. Pentru o organizație care dorește să unească comunitatea românilor din Belgia, pot spune că o astfel de abordare e cheia succesului. Orice intervenție de a organiza și îngrădi pe oameni în abordări formale ar fi făcut din eveniment un fel de prezentare lipsită de conținut.

În mod obișnuit, presa vine prima și pleacă ultima de la orice eveniment. De această dată însă nu am putut să stau foarte mult deși, mai presus de dorința de a putea să relatez tot ceea ce s-a întâmplat, atmosfera era una foarte plăcută, relaxantă și care te făcea să uiți de timp. Dar, pentru că nu am stat mult, nu aș vrea să fiu eu cel care vorbește foarte mult despre acest eveniment. Sper să primesc răspunsuri pozitive din partea unor oameni care au fost acolo și care pot să vorbească mai în detaliu despre ei și despre aportul adus comunității românești. Așa încât, acest articol este doar un preambul al unor viitoare interviuri cu niște oameni deosebiți, niște oameni care ne pot spune despre rețeta succesului și care fac imagine bună României.

Târgul a început cu câteva cântece cântate de câțiva copii talentați și curajoși. Numele lor: Vladimir Asarjiu, Stefan Holban, Anisia Dobra, Maria Holban, Bianca Diaconescu, Balan Elena, Balan Adreea, Balan Georgiana si Eva Pulipuli, o fată de origine greacă. Câteva nume de ținut minte pentru că o să ne mai întâlnim cu ele în viitor, ei fiind cei care vor prelua de la noi steagul diasporei Românești. De aceea e foarte important ca ceea ce construim azi să fie o comunitate puternică, bazată pe elemente puternice de coeziune.

La eveniment a participat și domnișoara Mariana Preda cu un frumos recital la nai, care a lăsat să se vadă măiestria profesorilor pe care i-a avut, Gheorghe Zamfir și Damian Drăghici. Momentan, Mariana Preda își finalizează studiile la conservatorul din Amsterdam, pentru noi fiind un privilegiu să o fi ascultând cântând. Naiul a căpătat viață în mâinile ei și trebuie să recunosc că a fost prima oară când am auzit un nai live. Îi mulțumesc pentru ocazie. Sper să am plăcerea de a mai participa la evenimente unde ea să fie invitată.

DSCN9817

Tot la acest târg a avut loc și lansarea volumului de versuri Mirage, al poetei Maria Roibu, un volum bilingv realizat împreună cu poetul catalan, Pere Besso. Din păcate nu am stat până la lansare dar sper să pot ca în scurt timp să obțin de la dumneaei un interviu în care să pot să o las să vorbească singură despre acest volum și despre colaborarea ei cu poetul catalan.

O altă prezență interesantă la acest eveniment care a înfrumusețat atmosfera generală a fost prezența Roxanei Grosu cu diferite obiecte create manual, adevărate opere de artă. Nu sunt un critic de artă, nu pretind că pot să vorbesc frumos despre lucrările executate de alți oameni și de aceea prefer să vă invit să faceți cunoștință cu arta ei pe pagina Handmade concept by Roxana.

DSCN9814

Europa Nova a participat prin prezența doamnei Ioana Belu, care fiind o organizație ce încearcă să aducă cultura românească mai aproape de diaspora și de Europa au avut un stand de carte cu diferite titluri românești. O invitație frumoasă de a face cunoștință cu cartea românească, indiferent că ne aflăm în România, Belgia sau oriunde în alt colț al lumii.

Un aport foarte mare a fost adus încă o dată de Asociația Femeilor Românce din Belgia care au lucrat ca niște albinuțe harnice pentru buna desfășurare a evenimentului. Mulțumesc pentru clătitele delicioase și pentru mici. Mulțumesc și pentru desenul realizat de Petrișor Sabrina pentru fetița mea care nu scapă niciodată ocazia de a se picta pe față.

Următoarea întâlnire are loc pe 7 Martie, tot la Kasteel Flora unde se va organiza un concert dedicat femeilor. Așa că dacă vrei să îți surprinzi soția sau prietena, invit-o la acest concert care are ca invitați pe Claudiu Șarpe, Mihai Imbarus și Lyumben Gordi. Pentru mai multe detalii puteți suna la numărul 0477 261 928. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.