Timpul Românesc – o treabă românească în Belgia. SENZAȚIONAL!

0
92

Dacă aș fi ales în locul acestui blog un video-blog, acum, de început, mi-aș fi dres vocea. Cum îți dregi vocea în scris?! Sau cât de mare o fi un ou mic?! În fine, mi-am dres-o și mi-am pocnit și degetele pentru că urmează să sângereze…

Nu, nu la propriu, nu o să scriu mult. Însă o să curgă cuvinte care dor și care or să stârnească un val de ură asupra mea, sau poate indiferență totală. Indiferența de obicei doare mai tare, dar în acest caz aș prefera ca ei să tacă cum au tăcut și până acum. Prima oară când am scris despre ei m-au contactat și mi-au propus să îi ajut să scrie, să publice, să pornească din loc. Mi-a plăcut mult că nu s-au supărat pe asprimea cuvintelor scrise de mine, ba mai mult au dat semne că vor să revitalizeze proiectul. Recomand să recitiți articolul cu pricina, pe care îl găsiți „icișa”.  Recomand pentru că e bine să urmăm cronologia faptelor.

„Timpul Românesc”, după cum știm deja, e un număr al unei reviste ce se vroia a fi una lunară și gratuită pentru comunitatea românească din Belgia. Apoi, „Timpul Românesc” e revista care acum 2 luni parcă, 3 să zicem, au luat 10.000 mii de euro (+-) de la Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni (DPRP) pentru revitalizarea proiectului lor. Am scris și despre asta la vremea respectivă, ba chiar am depus și eu o scrisoare de intenție pentru a mă alătura echipei. Deci, da, anul trecut în Decembrie a apărut în Belgia o revistă românească, cam prima de felul ei. Apoi a murit din lipsă de fonduri. Vrând să revitalizeze proiectul (unul foarte bun de altfel) au depus un proiect la DPRP, reușind să obțină acele fonduri (care da, ce e drept, le ajungeau doar pentru câteva numere, nu pentru 12 – dar era un început, nu?!)

Acum întrebarea e: unde e revista?! Nu zic lunar, că nah, e greu, e criză, dar măcar semestrial să zicem… Nu e!

Un alt episod interesant e acela în care cei de la Timpul Românesc (nu dăm nume – caută și vei găsi) se hotărăsc să ducă proiectul la un alt nivel, cel în care să încropească o echipă de bloggeri care să scrie articole pentru site-ul lor. M-am băgat și eu, rupând de la mine de pe blog o idee mai veche, una în care intenționam să culeg interviuri de la diverși români din Belgia. Mi-am zis că, pentru binele comun, o să scriu pentru alt blog chiar dacă și al meu era destul de încăpător. Așa că stabilim o întâlnire să ne stoarcem creierul de idei și să le punem în acest blog. Din toate ideile de acolo una singură s-a realizat: o pagină de Facebook secretă în care noi, bloggerii, să discutăm despre subiecte, despre teme, despre starea vremii și cotele Dunării (Emese, tu ești de vină). Și apoi a murit și blogul și s-a așezat praf gros și pe pagina de Facebook.

Da, o vreme, cei de la Timpul Românesc au muncit pe brânci postând zilnic știri din România și Belgia, pe blog, nu pe hârtie, cum le fu înțelegerea cu DPRP-ul. Eu nu îi întreb ce au făcut cu banii. Eu nu îi întreb de ce a murit. Eu de fapt întreb ce naiba să fac, că am luat un interviu unui om deosebit și nu l-am mai publicat nici până azi! Interviul acela, întins pe vreo 2 ore, stă și azi pe „hold” și mi-e și rușine să dau ochii cu omul acesta ce mi-e și prieten. Sau, ceilalți bloggeri prezenți… ei ce au făcut cu ideile lor?! Le au puse în beci pentru la iarnă, când poate apare numărul 2 al revistei?!

Nu, nu am nevoie de răspunsuri. Mi-e mi-a răspuns „șeful” Timpului Românesc, atunci când, la întâlnirea cu bloggerii aceștia, el nu a dat decât un telefon și ne-a salutat de pe speaker, scuzând că el nu a putut să ajungă la întâlnirea cu ăia de erau în stare să îi facă revista să meargă. Nici nu mă interesează ce s-a făcut cu banii – știu că proiectele DPRP au clauză ca proiectul să se desfășoare până la încheierea anului calendaristic în cursul căruia s-a depus proiectul… deci, până în Decembrie, când trag speranță să găsesc sub brad numărul doi al singurei reviste gratuite lunare din Belgia, mai este.

Și știți cine a pierdut?! Nu, nu eu! Nu, nu bloggerii ăia de la întâlnire. Nu, nici ei de la revistă. Cine a pierdut e omul de rând, românul pribeag prin Belgia. DPRP s-a gândit la nenea omul ăsta și a zis că el are nevoie să se informeze și să comunice cu restul comunității, clădind astfel un nucleu de relaționare, alta decât grătarul cu băieții, alta decât spălatul vaselor după băieți… Dar, nah, DPRP-ul a rămas și cu banii dați și fără revistă – dar nu îl doare capul nici pe el, că datoria a fost făcută.

De fapt, ce vroiam să vă spun cu articolul ăsta e că revin interviurile marca „„Știri din Belgia”. Întrucât proiectul acela e în moarte cerebrală, eu o să mut interviurile pe blogul meu (asta dacă o să mai am permisiunea să public un interviu luat acum 3 luni…). Interviurile ce urmează să le fac se bazează pe o schemă simplă: „challenge a friend”. Adică, primul interviu am ales să îl fac cu un prieten, pentru a mă putea acomoda și eu cu noua temă, urmând ca mai apoi restul interviurilor să le iau de la oameni provocați de predecesorul lor. Urmând acest tipar, reușesc cred să ajung la oameni interesanți, oameni cu povești, oameni care au ceva de spus sau care, prin ceea ce vor să transmită, pot să ajute cumva pe noul venit în Belgia sau chiar pe cel care preferă anonimatul deși e mereu conectat la realitățile comunității românești din Belgia.

Așa că, spunând acestea, vă invit să urmăriți interviurile ce vor urma… Nu sunt pe hârtie lucioasă, nici pe hârtie de șervețel… sunt pixeli, bunt biți, sunt bucățele de pasiune împărtășită cu voi, românii anonimi din Belgia.