Votul prin corespondență – Interviu cu Dan Stoenescu

0
139

Vineri seara, am fost onorat să fiu invitat de către Ambasada României în Regatul Belgiei la o întâlnire informală alături de domnul ministru delegat pentru românii de pretutindeni Dan Stoenescu, întâlnire ce a avut ca subiect principal votul prin corespondență.

Am avut astfel ocazia să aflu că, în acest an, și doar la aceste alegeri, votarea se va desfășura în cu totul alt mod decât până acum. Pe larg, puteți afla despre aceste schimbări vizionând filmulețul de mai jos:

Ce nu aflați însă din acest videoclip aflați citind mai departe acest articol. Completând formularul pentru votul prin corespondență, lucrurile sunt simple: primiți acasă un plic unde vă puteți trece opțiunea de vot, plic care ulterior îl puteți trimite înapoi către organele specializate să înregistreze acel buletin de vot, în mod gratuit și, bineînțeles, mult mai confortabil decât modul în care au trebuit să voteze mii de oameni în Noiembrie 2014.

Însă, ce nu vă spune nimeni, e că dacă completați a doua căsuță, și anume căsuța în care alegeți să cereți înființarea unei secții de votare în localitatea în care locuiți, atunci, vă mai trebuie încă 99 de persoane, din acea localitate, care să opteze la fel și astfel să se înființeze acea secție. Însă, asta nu e tot: doar tu și cei 99 de oameni, care au bifat acea căsuță vor putea să voteze în acea secție. Deci, orice alt cetățean român din localitatea respectivă, nu va putea vota în secția special înființată ci va trebui să se deplaseze la o altă secție care este deschisă tuturor cetățenilor din țara respectivă (de regulă o secție deschisă la ambasadă, la consulat sau la institutul cultural).

Da, ai înțeles bine. Este poate absurdă această regulă, însă, în 2015, când au votat această lege, decidenții erau aceiași care în Noiembrie 2014 ne-au blocat accesul la un drept universal, chiar acela despre care vorbește această regulă. Bineînțeles, nu putem să nu ne bucurăm de votul prin corespondență, greoi așa cum este, fiind nevoie de o înregistrare prealabilă, completarea unui formular, trimiterea lui prin poștă sau depunerea lui la secția consulară: per total, timp și dăruire pe care noi, ca popor, nu prea le oferim așa, cu una cu două. Poate că o să preferăm să stăm la cozi să ne votăm cei 4 deputați și doi senatori (?!) sau poate că o să ne cuprindă lehamitea, așa cum am auzit pe mulți spunând, și să lăsăm pe alții să decidă pentru noi.

Este de apreciat cum MAE, prin toate căile de care dispune, încearcă să ne aducă aceste noi oportunități în atenția noastră. Este de apreciat că un ministru merge prin lume, încercând să ne trezească conștiința civică. Și da, se cheltuie enorm de multe fonduri pentru a alege acei 4 deputați și 2 senatori care ne vor reprezenta pe noi în structurile de conducere din România. Însă de acești oameni depinde soarta multor altora, mai exact a 4 milioane și ceva de români cât se estimează că suntem în afara granițelor.

Ce ne rămâne de făcut, este să ne folosim de mijloacele pe care le avem și să profităm de faptul că putem decide unde să se înființeze aceste secții de votare. Ulterior înființării acestor secții putem cere să se modifice această regulă aberantă care spune că doar cei înscriși la acea secție pot vota acolo. Știm bine că în dimineața votului foarte mulți români își amintesc de spiritul civic și doresc să își spună cuvântul punând ștampila acolo unde simt ei de cuviință. Deci trebuie să le oferim șansa acestor oameni să voteze chiar dacă nu s-au înregistrat la secția cea mai apropiată de ei. Vom reuși?! Nu se știe, dar trebuie să încercăm, acum cât mai este timp, altfel, în ziua votării, cărțile vor fi deja făcute.

În altă ordine de idei, la această întâlnire am avut onoarea de a discuta, în cadrul unui interviu, cu domnul ministru delegat pentru românii de pretutindeni Dan Stoenescu. A fost însă pentru mine și prima oară când am încercat să obțin un interviu video, fapt care a făcut să nu pot să ofer maximul de tehnică pe care domnul ministru ar fi meritat să primească. Sunt însă la început, dispus mereu să învăț și să mă dezvolt. Sper ca anul viitor să îl găsesc pe domnul ministru pe aceiași funcție ca astfel să poată implementa o ideea care mi-a împărtășit-o de-a lungul interviului: aceea de e a schimba modul în care se pot obține finanțări din partea DPPRP și anume acestea să nu se mai facă doar o singură dată pe an ci de-a lungul întregului an. Aș avea poate astfel ocazia să încerc să obțin fondurile necesare dezvoltării pasiunii mele, putând astfel ca viitorul interviu să fie filmat într-un mod cu totul altfel, mult mai profesionist.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.