Weekend-ul 5 – 7 Iunie

0
138

E Marți seara deci e timpul să vă fac programul pe weekend. Și cum putem noi să începem un weekend frumos dacă nu la un pahar de bere rece, lângă soție/soț și copil, lângă prieteni sau familie, savurând nu numai berea ci și clipa?! Pentru că, cel mai important într-un weekend nu e ceea ce faci ci oamenii cu care te înconjuri și abia mai apoi contează lucrurile pe care le faceți împreună. Așa că, Vineri seara, anunțându-se vreme foarte bună, trage două scaune unul lângă altul și bucură-te de cel de lângă tine, de clipă și de faptul că încă suntem pe aici.

Apoi, dacă ai făcut asta, weekend-ul poate începe. Dar stai ușor, nu trimite încă soția la cratiță și nici copilul la somn. Aveți treabă. O să încep cu un eveniment românesc, că așa mi-e drag mie. Pe 7 Iunie, Duminică, ești invitat la Festivalul Românesc din Flandra. Evenimentul este deja la a doua ediție, dar să nu crezi că e vreo chestie timidă. Nu, e un festival în toată regula: au concerte, au formații de dansuri populare (românești dar și din Bulgaria), expoziție de pictură, standuri cu vânzare, locuri de joacă pentru copii și multe alte atracții. Evenimentul are loc pe peluza din fața Bisericii „Sf. Andrei și Materne” din Aalst (Begijnhof Aalst, 9300 Aalst).  Meniul în pre-vânzare costă 12 euro, iar în ziua Festivalului va costa 15 euro. Pentru copii, acesta costă 6 euro în pre-vânzare și 8 euro pe 7 iunie. Puteți face rezervări la parohia.gentaalst@yahoo.com sau la tel. 0486 977 590 (părintele Constantin). Mai multe detalii aflați și de aici.

Apoi, hăi să mă repet și să vă spun de „bâlciul” din Antwerpen, la care am fost și eu zilele trecute. Insist să vă duceți, merită, copiii se vor distra. În plus, trebuie să specific că acolo, limba română e a doua limbă oficială vorbită. Dacă nu te descurci în flamandă, nu e bai, că sigur vânzătorul sau un prieten de-al lui e român. Nu glumesc deloc, vorbiți româna cu încredere. Un loc plin de culoare, lumini și peste 150 de diferite atracții din cele mai diverse. Mai multe detalii dar și bonuri de reducere găsiți aici: Sinksenfoor 2015 – Kermis in Antwerpen.

Pentru Sâmbătă nu îți recomand nimic…nimic altceva decât o plimbare până la mare. Vremea se anunță caniculară – undeva la 30 de grade, așa că, la numai o aruncătură de buzdugan, poți să te bucuri de puțin soare, de mare și de nisip. Având în vedere faptul că și cei mari dar și cei mici au nevoie de soare pentru a acumula vitamina D, aceasta e o ocazie cum greu prinzi în Belgia, unde soarele e foarte scump la vedere. Oricum, nu abuzați, folosiți creme de protecție solară, umbreluțe atât pentru copii cât și pentru cocktailuri. Să ne trimiteți poze 🙂

Iar dacă Sâmbătă seara mai ai încă energie atunci poți să te grăbești să ajungi undeva în jurul orei 15:00 la o super petrecere pe acoperiș. Zic să te grăbești pentru că intrarea e gratis iar locurile limitate – în funcție de cât ține acoperișul cred. Petrecerea e pe acoperișul Parking 58 (Sainte Catherine), se încheie undeva la miezul nopții și este urmată de un afterparty @Club La Vilaine. Detalii aici:  Les Jardins Suspendus – Grand Opening 2015.

Vrei însă un weekend mai „high-class”? Atunci poți merge Sâmbătă sau/și Duminică la Un Week-end à la Française. Evenimentul este de fapt o expoziție în aer liber care îmbină bucătăria, meșteșugul și creativitatea poporului francez cu cele ale poporului belgian. Și când vorbim de aceste două țări știm că nu au cum să lipsească brânzeturile fine, ciocolata, vinurile, obiectele de artizanat sau chiar concerte (Jazz și muzică franceză) și jocuri pentru copii. Te-am convins?! Atunci trebuie să îți spun că toate acestea au loc în Uccle, La Place Guy d’Arezzo. Detalii despre program găsiți pe siteul lor.

Recomandarea mea: Vineri seara în familie, Sâmbătă la „Un Week-end à la Française” iar duminică la Festivalul Românesc din Flandra.

Weekend plăcut tuturor!

 

weekend

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.