Yin Yang – ul mioritic

0
94

Să încercăm o antiteză. Avem două știri, două cazuri mai bine zis, în care spiritul carpato-danubiano-pontic se află încă o dată în lupta dintre bine și rău, între normal și anormal. Acest spirit despre care vorbesc este mereu aflat în luptă cu dătătorii de seamă care spun cum că el, spiritul care ne mână pe noi românii, este unul care ne face de rușine țara, sau din potrivă care ne face cinste. Părerile sunt mereu împărțite și lupta nu pare a cunoaște un sfârșit prea curând.

1. Gălăţean bătut şi ameninţat de vecini pentru că a vrut să deszăpezească strada pe care locuieşte.

2. Primar din Vaslui care și-a dezăpezit singur comuna. 

În primul caz avem aparent un băștinaș cu bune intenții dar care, cu metode simple și nu tocmai în corelație cu așteptările comunității, încearcă să aducă un plus de valoarea mediului din care provine, prin cultivarea spiritului de apartenență la o comunitatea prin încercarea lui de a participa activ la binele acesteia. Gest la care comunitatea a răspuns aplicându-i acestuia o corectare de comportament ruptă din rai. Bineînțeles că în acea comunitate, pe care o putem ușor corela cu situația la nivel național, au existat și păreri pozitive legate de gestul acestui om. Să încercăm să înțelegem de ce anume zăpada dată din drum era un gest de rău augur, este o încercare destinată eșecului. Dar poate că oamenii de pe acea stradă pur și simplu vroiau să se bucure încă o vreme de niște zile libere, de peisajul rupt din poveștile cu Crăiasa Zăpezilor, sau poate doar vroiau să aibă teme de a se plânge de proasta organizare a autorităților, probabil și în fața unui microfon aflat în căutare de senzațional. Cine știe, mister total, însă cert e că o parte din vecinii omului nostru au reacționat și au aplicat corectura despre care vă vorbeam. Mai multe detalii în articolul, relatarea, povestea de iarnă de mai sus.

În al doilea caz povestea stă cu totul altfel. Însuși liderul comunității stă în fața viforului alb, în încercarea de a da comunității șansa de a trece peste iarnă fără nimic senzațional. Rămâne însă de domeniul senzaționalului prin simplu fapt că a acționat normal. Într-o țară anormală și atipică – pe alocuri, orice gest de normalitate este o știre pentru categoria senzaționalului, care îi dă drept să apară în media ca un exemplu viu de oameni și locuri cu spirit civic. Nimic rău legat de această știre. Localnicii nu au însă motiv de cârcoteală și nu au motive de a arunca vina. Se pare că avem de a face cu o poveste cu final fericit. Nefericirea vine însă pentru restul țării care acum are un exemplu de genul „vedeți că se poate?!” Exemplu care face ca oameni ca cei care au reacționat în primul caz să zică: așa trebuie făcut, nu să vină vecinul să îmi arunce zăpada în gradină, pe gard și pe casă.

Concluzia. În direct și de la fața locului, lucrurile par simple. Niște întâmplări banale din popor. Însă privite în ansamblu ele sunt exemple clare ale unei societăți aflate în schimbare. Schimbare în mai bine, pentru că per total învățăturile care reies de aici sunt despre cum trebuie acționat și cum trebuie primit ajutorul – ajutorul divin, ajutorul autorităților, ajutorul comunității și cel reciproc. Pentru că subiectele pe care se construiește senzaționalul au ca rădăcini ajutorul care vine sau nu de undeva.  Românii își construiesc spiritul de cârcotaș exact pe astfel de subiecte care le dau șansa de a se plânge de ceva, orice. Pentru că, ce e mai ușor: să iei lopata și să dai un exemplu sau să mergi la barul comunal să îți spui of-ul ?!

Rămâne astfel încă vie lupta dintre bine și rău, între implicare și delăsare, între cârcotași și oameni implicați. Per total, spiritul carpato-danubiano-pontic, rămâne și el încă viu pentru că el nu e altceva decât fratele mai mic al lui yin yang în variantă românească adaptată.

Nu mă înclin că nu am la ce! Dumnezeu cu mila!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.